De ziua ROMÂNILOR de pretutindeni...

   Prima zi de iarnă,însă nu una obişnuită...Într-o zi ca asta (poate în condiţii mult mai vitrege ca acum) ,anul 1918, s-a realizat visul de veacuri al românilor...smulgerea tuturor teritoriilor înstrăinate şi formarea României Mari.

  Mulţi au vrut să împiedice acest lucru,însă s-au lovit de hotărârea şi bărbăţia românului.Nimic nu a putut să curme acest măreţ eveniment,în umbra TRICOLORULUI şi a CRUCII au mers până la capăt pentru a adcue în prim-plan idealul românesc-UNITATEA NAŢIONALĂ.

  Mereu am fost călcaţi în picioare de hoardele barbare ce apărea parcă din pământ,scăpam de turci,veneau moscalii,se calmau şi ăştia apar la orizont  ungurii,părea că nu se mai termină aceste torturi infernale la care era supus neamul românesc,când a venit MÂNTUIREA...măcar pentru 22 de ani au avut ocazia să trăiască împreună toţi,la aceeaşi masă...ÎN SÂNUL ROMÂNIEI MARI...
  Pe 1 decembrie 2011,de ziua tuturor românilor, să retrăim acele momente de glorie,să le facem cunoscute celor mai puţin informaţi,să facem cunoscut tuturor acel SPIRIT ROMÂNESC ce ne-a salvat în atâtea situaţii dificile...

  Mâine,se vor aduna la Chişinău toţi cei ce trăiesc şi SIMT româneşte.Tu,ce vei face?Vei sta închis între patru pereţi,bântuit de aceeaşi rutină,vei petrece ore în şir butonând la telefonul mobil sau tastatura calculatorului,nu vei fi alături de noi dând vina prosteşte ori pe vremea de afară,ori îţi vei exprima totalul dezinteres faţă de măreţul eveniment.Nu fi confuz"!Implică-te!Nu aştepta ca cineva să vină să-ţi aducă schimbarea...SCHIMBAREA EŞTI TU! Şi nu uita ,că acei EROI au luptat pentru tine,acum e rândul tău să continui lupta.Lasă pentru o zi nepăsarea şi vino cu soluţii pentru a readuce SPERANŢA în sufletul românilor basarabeni...speranţa că într-o zi vom sta din nou la aceeaşi masă,că vom trece peste toate piedicile puse de politicieni ingraţi,mancurţi cu şatra lor de inculţi...
  Mâine e ziua mea,a ta ,când e?

Articol de Maxim Ion

1 Decembrie 2011 la Chișinău

Grupurile Spirit Românesc, Deşteptarea și Faptă nu Vorbă, membre componente ale Platformei Civice Acţiunea 2012, vor organiza o manifestație cu ocazia zilei de 1 decembrie, Ziua Națională a României, de la ora 16.00, având ca punct de plecare scuarul Academiei de Știință a Moldovei (bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, numărul 1).

Sărbătoarea va avea forma unui marș pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt până la ambasada României de pe strada București, numărul 66/1, unde e pregătit un moment de imagine: jurământ rostit față de Patrie, urmat de intonarea imnului Deșteaptă-te Române.

După manifestație, doritorii pot merge în concertul de lansare a Radio România Chișinău din Piața Marii Adunări Naționale (cu începere de la ora 18.00) unde vor cânta trupe şi solişti din Republica Moldova şi din România: Busuioc moldovenesc şi Laura Lavric, Noroc, Gândul mâţei, FurioSnails, Big Band-ul Radio împreună cu Ozana Barabancea şi Berti Barbera, Taxi, Direcţia 5..

Rugăm toți participanții să aducă cu ei drapele tricolore.

Traseul marșului:

Promo:

Portretul tânărului revoluţionar. de la (Faptă nu Vorbă).

10 Decembrie Concert HipHop.md 2 Ani Club Albion Pret 34 lei

Faptă nu Vorba sustine HipHop.md

Pe 10 decembrie va avea loc cel mai asteptat si dorit concert al anului, ce are loc cu ocazia aniversarii site-ul www.HipHop.md ce implineste 2 Ani. Evenimentul v-a avea loc in Club Albion, ora 20:00. Pretul biletului este doar de 34 de lei. 

NAŢIONALISMUL

Nationalismul continua sa fie unul din cele mai controversate curente politice ale secolului XX. Dupa mai bine de doua sute de ani de la aparitia sa, ca miscare politica, ideologia nationalista exercita o puternica atractie atât în tarile cu traditie democratica si liberala, cât si în cele post-comuniste, mai putin obisnuite cu exercitiul parlamentarismului.

Nu exista un fenomen unitar numit nationalism. Este mai corect sa vorbim despre nationalismeîn diferite contexte istorice. Pentru a circumscrie continutul notiunii cât mai precis, recurgem la câteva definitii care se completeaza reciproc:

Ø      "Nationalismul este o stare de spirit care penetreaza larga majoritate a unei populatii; el recunoaste statul-natiune ca norma ideala de organizare politica si nationalitatea drept sursa întregii energii culturale si a bunastarii economice"[1]

Ø      "Nationalismul ... este o conditie a mintii, sensibilitatii sau sentimentului unui grup, care traieste într-o arie geografica bine definita, care vorbeste o limba comuna, are o cultura care exprima aspiratiile natiunii, si este atasat unei traditii comune.si în unele cazuri are o religie comuna"[2]

Paradox

 "Un falnic glas răsună

 Pe piscuri de Carpaţi,

 Ne vrem alături ŢARA

Vrem înapoi pe fraţi!!!"

  

    În fiecare zi mă întălnesc cu persoane care-şi refuză obârşia latină-românească.Nu ştiu din ce cauză o fac,din frică,neştiinţă sau poate din prostie?Indiferenţa îi ucide,le îneacă gândurile, făcându-i să uite de lucrurile esenţiale (de care ar trebui să le pese) şi îi împinge zi de zi la aceleaşi vieţi monotone pline de capricii şi "situaţii etalon".
   Nu se declară şi nu trăiesc "româneşte",fiindcă aceştia-s "ţigani"  (consideră ei),nu sunt ruşi fiindcă nu au idee de cultură şi limbă moscălească;nu pot fi consideraţi nemţi,elveţieni,francezi,pentru că "nu li s-a oferit posibilitatea" de a gândi ca în VEST.Ei pur şi simplu sunt progenituri venite de pe cine ştie ce lume,ce stau închise într-o "carapace a prostiei" în interiorul căreia sunt striviţi de propriile argumente tîmpite care conţin cică"adevărul istoric"...NE ÎNVAŢĂ EI PE NOI CE E ISTORIA....
   Aceşti înşi îndrăgostiţi la nebunie de prostia lor,influenţează opinia publică cu aberaţiile lor şi cultivă prostia adânc în sub conştientul noilor generaţii rătăcindu-i printre PRINCIPII IDIOATE,cu regret o spun,dar tactica de manipulare a PROSTIEI e mai eficientă decât cea a Adevărului.Priviţi în jur!Câţi semeni de-ai tăi gândesc ca tine?Câţi îţi sunt alături la bine şi la greu? Mai sunt din cei ce te-ar ridica văzându-te căzut în drum???Dacă eşti "diferit" nu eşti ca EI...
Dacă fiecare din noi ar renunţa la pasivitatea şi indiferenţa (ce ne aduc o moarte lentă ) măcar pentru câteva clipe în fiecare zi,şi am "îndrăzni să vorbim despre :LIMBĂ,TRICOLOR,ROMÂNISM,NAŢIONALISM,am face paşi mici ,dar siguri spre TREZIREA CONŞTIINŢEI NAŢIONALE a concetăţenilor ce au fost îndrumaţi greşit şi implicit spre realizarea unui "vis de veacuri"-UNITATEA NAŢIONALĂ!
   Indiferenţii nu doresc nimic,ei se mulţumesc cu ce au:şi cu minunile şi cu dezastrul.Neutrii sunt letargici,neuronii lor stagnează,însă cu un mic impuls îi putem aduce pe calea cea dreaptă.
Acum,dacă e să vorbim despre ţigani.....din ăştia găsim şi pe la noi,din cei ce "pupă picioare" pentru a obţine/menţine posturi,cerşesc prin birouri de înalţi funcţionari,se vând,împrăştie cadouri...consideră ei că aui (sau vor avea) TOTUL,dar nici pe departe nu e aşa...lor le lipseşte DEMNITATEA...sunt ..ANIMALE DE COMPANIE..deci, AVEM ŞI NOI ŢIGANII NOŞTRI!

  Să uităm de ei,să ne vedem de viitor,SĂ TRECEM LA FAPTE..CĂCI DREPTATEA NU VINE LA TINE ..


De la Maxim Ion: http://max-bpr.blogspot.com/

APEL: Hai să dăm mână cu mână!

Grupurile Spirit Românesc, Deşteptarea și Faptă nu Vorbă, membre componente ale Platformei Civice Acţiunea 2012, vor organiza o manifestație pe 1 Decembrie, începând cu ora 16.00, având ca punct de plecare scuarul Academiei de Știință a Moldovei (bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, numărul 1).

Cum asumarea curentului unionist de către populația de pe ambele maluri ale Prutului este un proces tot mai amplu, cu o acoperire tot mai largă, considerăm firesc ca acesta să fie îmbrățișat public, fără ocolișuri, și de către actorii politici actuali. Lansăm un apel către toate partidele politice din Republica Moldova care, în trecut sau în prezent, și-au manifestat dorința de apropiere față de Țară să o arate şi în cadrul festiv reprezentat de Ziua Naţională a românilor.

Sărbătoarea va avea forma unui marș pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt până la ambasada  României de pe strada București, numărul 66/1. Rugăm toți participanții să aducă cu ei drapele tricolore.

25 11 2011

Cele trei regine

Istoria de numai 66 de ani a regalitatii in Romania a fost jalonata de prezenta a numai trei regine. Primele doua foarte admirate si celebre, fiecare in vremea sa; cea de-a treia, mult mai putin cunoscuta, dar nu mai putin interesanta. Chiar despre primele doua, stim adesea amanunte pitoresti, dar cunoastem prea putine despre contributia lor la evenimentele capitale care au determinat istoria Europei si soarta Romaniei.

Elisabeta I

Printesa germana Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied avea 26 de ani cand a venit in Romania, in 1869, pentru a i se alatura, ca sotie, lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, principele domnitor, si el de obarsie germana, care conducea tara din 1866. Cand, in 1881, Carol I a fost proclamat rege, Elisabeta a devenit cea dintai regina a Romaniei.

Vorbind mai multe limbi, clasice si moderne, instruita si inzestrata cu un anume talent literar, regina a patruns in lumea literelor romanesti sub numele de Carmen Sylva, a scris si publicat poezii, romane, povestiri, in engleza, franceza, germana, si a sprijinit scriitori, muzicieni si artisti plastici romani. In timpul Razboiului de Independenta, a infiintat spitale, a organizat ingrijirea ostasilor raniti, a procurat medicamente, a avut grija de familiile sarace - pe scurt, s-a implicat, cu sarg, in numeroase acte caritabile si a incurajat doamnele de neam mare sa faca la fel. A ramas astfel cunoscuta de catre posteritate mai degraba in aceste ipostaze - mama a ranitilor, protectoare a artelor si literata, insa contributia ei istorica la dezvoltarea Romaniei a fost cu mult mai vasta.

Marea Unire din 1918

"...Marea Unire din 1918 a fost și rãmâne pagina cea mai sublimã a istoriei românești. Mãreția ei stã în faptul cã desãvârșirea unitãții naționale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istoricã a întregii națiuni române, realizatã într-un elan țâșnit cu putere din strãfundurile conștiinței unitãții neamului, un elan controlat de fruntașii politici, pentru a-l cãlãuzi cu inteligențã politicã remarcabilã spre țelul dorit. [...]
   Marea Unire nu a fost rezultatul participãrii României la rãzboi. Nici partizani Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au avut în vedere revoluția din Rusia și destrãmarea monarhiei austro-ungare. Raționamentul lor s-a înscris formulei tradiționale a raportului de putere interstate: victoria Antantei ne va da Bucovina, Transilvania și Banatul, victoria Puterilor Centrale ne va da Basarabia; o biruințã o excludea pe cealaltã, astfel cã nimeni nu vedea cum ar fi cu putințã ca toate aceste provincii sã intre aproape simultan în frontierele Vechiului Regat. [...]    
  Nu o victorie militarã a stat la temelia României Mari, ci actul de voințã al națiunii române de a-și da armãtura teritorial-instituționalã care este statul național.[...]
    O necesitate istoricã - națiunea trebuie sã trãiascã într-un stat național - s-a dovedit mai puternicã decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetenþã, și, punând în mișcare națiunea, i-a dat acea forțã uriașã ca peste toate adversitãțile sã dea viațã aspirației sale: statul național."

Florin Constantiniu - O istorie sincerã a poporului român, ed. Univers Enciclopedic, 1997

Cine suntem noi!

 Atunci cînd conștiința națională a oamenilor este oarbă, atunci cînd problema națională este marginalizată de toate organele statale, în fiecare societate se găsesc oameni care luptă pentru adevar și națiune.  În Basarabia, unde lupta pentru cauza națională s-a stins pe parcursul anilor, au aparut mai multe grupuri care luptă pentru unire și adevăr, în primăvara anului 2010 în această luptă am intrat și noi ,grupul Faptă nu Vorba, scopul nostru suprem este dezvaluirea adevarului istoric a neamului Românesc din Basarabia. Dorim să punem capăt mocirlei politice, culturale si sociale din Republica Moldova care ne trage la fund, deoarece în ultimii ani datorita clasei politice care de fapt a uitat scopul lor inițial am intrat intr-un dezastru total cauzat nu de altcineva decit de noi deoarece nimeni dintre frații si parinții nostri nu a avut curajul sa se manifeste masiv impotriva acestui regim corupt care astazi face jocuri in parlament.
  Toți spun dorim o clasă politică a carui interes este țara nu buzunarul, însă nimeni nu are curajul să se implice activ, acest spirit de slugă a fost mancurtizat nouă de către fosta dominație imperială sovietică însă acumavem puterea de a respinge minciuna și nedreptatea. Grupul Faptă nu Vorbă spune ferm și răspicat că grauntele național a rasărit, nu suntem mulți însă cei care sunt în rîndurile noastre sunt adevarata nobilime a pamântului Românesc din Basarabia.
 Noi nu învinuim în dezastrul în care ne aflam: rușii, gagăuzii sau cazacii, noi spunem ferm ca noi suntem cei care   am greșit si nu am avut curajul să spunem stop tîmpeniilor care se fac la Chisinau. Avem acum un scop, lupta națională, vom face marșuri, campanii, colectare de carți si vom încerca cît de puțin să schimbăm soarta pamântului nostru stramoșesc.
  Faptă nu Vorbă (Țurcanu Vlad)

Carol I – Principele de otel al Romaniei

Rigoare, sobrietate si tenacitate – acestea au fost cuvintele de ordine pentru primul rege al Romaniei. Inconjurat de o stralucita pleiada de oameni politici, Carol a facut istorie indeplinind destinul national al Romaniei: independenta si modernizarea. Comandant suprem al armatelor romano-ruse in asediul Plevnei din timpul Razboiului de Independenta (1877-1878), cu o contributie decisiva in acelasi razboi, Carol s-a incoronat rege in 1881, purtand cu nedisimulata mandrie coroana de otel turnata din metalul unuia dintre tunurile turcesti capturate la Grivita.

Interviu INEDIT cu Mircea Druc: nu politicienii DECID, dar capitalul

Mircea Druc, ultimul premier al Moldovei sovietice şi ultimul lider al Frontului Popular de până la Iurie Roşca, relatează într-un video-interviu exclusiv acordat TIMPUL, cum a fost demis după ce a refuzat să vândă hotelul CC, cum agrarienii au modificat Constituţia ca să scape de el, cum se falsificau alegerile în România în 1992, cum a încercat să intre în KGB, de ce a scris în cererea de reabilitare la PCUS că a fost şi va rămâne comunist.Aşa zisa independenţă a RM nu e meritul celor de la Chişinău

Mă rugau să-i fac miniştri

Mircea Druc: „Ne temem de ruşi mai tare decât de prostia noastră”

„Unionist declarat” încă din vremea când puţini sperau ca imperiul sovietic să se destrame, Mircea Druc, fost premier al Republicii Sovietice Socialiste Moldova, este un om cu mult umor. Priveşte în trecut fără mânie şi îşi doreşte sincer să mai poată face câte ceva pentru ţara lui – România – de care a fost separat aproape jumătate de secol. Nu îi urăşte pe ruşi, deşi aceştia l-au privit întotdeauna (cel puţin) ca pe un adversar.

   
  El îi respectă şi consideră normal ca ruşii să-şi apere interesele. Mircea Druc spune că românilor ar trebui să le fie frică în primul rând de ei înşişi, nu de aceia care au instaurat comunismul în ţară. El nu se fereşte să rostească adevăruri incomode pentru noi, acestea nefiind altceva decât esenţa experienţei şi observaţiilor sale de o viaţă. Premier într-o perioadă delicată pentru Chişinău, invitatul de astăzi „La masa Adevărului” mai spune că, dacă nu ar fi plecat din Basarabia şi ar fi condus forţele politice prooccidentale, risca să fie lichidat.

Fostul premier al Moldovei spune că avem o frică patologică faţă de ruşi, în loc să ne preocupăm de viciile şi lipsurile noastre, multe la număr.
Adevărul: Cum vi se pare, domnule Druc, ceea ce se întâmplă astăzi între Bucureşti şi Chişinău?

Mircea Druc: Ar fi cazul să facem o revizuire totală a percepţiei româneşti faţă de spaţiul estic, de Basarabia, de problematica rusească şi de teritoriile naţionale ocupate. Acum totul este relativ din acest punct de vedere.

Regele Ferdinand I - Intregitorul de tara

Galerie foto (14)

Este unul dintre cele mai importante capete incoronate care au stat pe tronul regatului Romaniei. Personalitatea sa este strans legata de momentul Marii Uniri precum si de definitivarea acelei Romanii Mari la care visam cu totii si de care ne aducem aminte cu emotie. Om de o vasta cultura, poliglot si botanist pasionat, Regele Ferdinand a fost sincer dedicat romanilor, sub carmuirea sa inregistrandu-se cea mai infloritoare perioada a statului romanesc modern.

7 femei remarcabile in istoria Romaniei

Admirate sau detestate, uneori controversate, alteori nedreptatite de istorici, cateodata neintelese si neapreciate pe deplin de contemporanii lor si nici de posteritate, personalitatile feminine de marca din istoria noastra alcatuiesc o galerie de personaje etroclita: sportive si artiste, oameni de stiinta si femei de lume, regine si literate. Inainte vreme, ceea ce retinea indeosebi atentia era caracterul insolit al purtarilor si felului de a gandi al acestor femei. Asa se face ca istoria le-a pastrat in memorie mai degraba pe cele care s-au implicat in domenii considerate multa vreme, prin traditie, “treburi de-ale barbatilor”: politica, batalii, guvernarea tarii…

Basarabia, maresalul si razboiul.

"Numai sase voturi din cei 26 prezenti au fost pentru rezistenta. Numele lor merita sa fie inscrise cu litere de aur in Cartea demnitatii romanesti: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Stefan Ciobanu, Ernest Urdareanu."(Carol al II-lea)

Stravechi teritoriu romanesc apartinator Moldovei, Basarabia a fost anexata pentru prima data de catre Imperiul Tarist in 1812, in urma Pacii de la Bucuresti, incheiata cu Poarta Otomana. In 1918, romanii din Basa­rabia au dat glas sentimentelor lor nationale votand unirea cu Romania, in Marele Sfat al Tarii. Sigur ca Rusia, de-acum bolsevica, nu s-a resemnat niciodata cu pierderea Basara­biei. La 26 iunie 1940, ora 10 seara, pe fon­dul prabusirii militare a Frantei, princi­palul aliat al Ro­ma­niei, URSS, a adresat un ultima­tum dur Roma­niei, cerand cedarea imediata a Basa­rabiei si, in plus, a Bucovinei de nord, drept compensatie (culmea cinismu­lui!) pen­tru „stapanirea de 22 de ani a Basarabi­ei.“  

Lipsita de orice sprijin extern si sfatuita de Germania si Italia sa cedeze presiunilor sovie­tice, Romania parea a nu avea de ales. Astazi, multi istorici considera ca atitudinea defetista a fost de fapt o greseala si ca ar fi tre­buit sa rezistam, bazandu-ne pe pre­mi­sa ca Germa­nia ar fi reactionat si nu ar fi permis Ru­si­ei sa preia controlul asupra bazinului petrolifer al Vaii Pra­hovei. Ulte­ri­or, cedarile s-au tinut lant, la 30 au­gust Ro­ma­nia renun­tand, tot fara lupta, la nordul Transilvaniei in favoarea Ungariei, iar la 7 sep­tembrie la Cadrilater in avantajul Bulgariei.  Pe acest fond de renuntari si umilinte nationale, la 6 septembrie Carol al II-lea a fost obligat sa abdice, puterea suprema in stat fiind preluata de generalul Ion Antonescu.  Nascut la Pitesti la 2 iunie 1882, Ion Anto­nescu era militar de cariera, fiind sef al Biroului de Operatii din cadrul Marelui Stat Major in timpul primului Razboi Mondial. Decorat de catre regele Ferdinand I cu Ordinul Mihai Viteazul, Antonescu a fost numit dupa Primul Razboi atasat militar al Romaniei la Paris si la Londra, iar ulterior a fost avansat sef al Marelui Stat Major (1933) si ministru de razboi (1937). Orgolios si inflexibil, lipsit de experienta politica dar devotat tarii si nea­mului sau, Antonescu a reprezentat, in toam­na anului 1940, omul providential pentru o Romanie sfasiata si umilita. Desi anglofil in convingeri, Antonescu credea ca doar Germania putea sa ajute Romania sa-si refaca granitele mu­tila­te. 

Asa incat, in mai 1941, cand Hitler i-a comunicat ca s-a hotarat asupra atacului im­po­triva Uniunii Sovietice, Antonescu i-a oferit sprijinul neconditionat al armatei romane.  Pe 22 iunie 1941, generalul a lansat celebra proclamatie „Soldati, va ordon treceti Prutul!“, prilej cu care intreaga suflare romaneasca s-a aflat ferm angajata alaturi de el. Dar, o data cu trecerea Nistrului, au inceput divergen­tele de opinie intre de-acum maresalul Antonescu si principalii lideri politici ai tarii, Iuliu Maniu si Dinu Bratianu. Hotarat sa joace cartea germana pana la capat, maresalul a conside­rat toto­da­ta o datorie de onoare faptul de a ramane fidel partenerului de alianta, atitu­di­ne neconvena­bila intere­sului national. Cu rusii la portile Moldovei, era evident ca Romania urma sa devina teatru de razboi, cu toate implicatiile ce decurgeau din acest fapt: pierderi de vieti omenesti, dis­tru­geri masive si, mai ales, posibila pierdere definitiva a Ardealului de nord, in favoarea Ungariei.  

Astfel se ajunge la 23 august 1944, cand tragica dilema a Romaniei se sublimeaza in drama infruntarii a doua personalitati: Regele si Maresalul. Arestat din ordinul lui Mihai I, Antonescu nu avea sa fie scutit de umilinta predarii sale la rusi, de calvarul interogato­riilor si de parodia unui proces inscenat de la cap la coada.  Maresalul va fi executat la 1 iunie 1946, cu o zi inainte de a implini 64 de ani, strigand in fata plutonului: „Traiasca Roma­nia!“. Moar­tea sa demna implineste des­tinul tragic al unui om, peste care se supra­pu­ne dra­­ma unei natiuni abandonate celui mai cum­plit expe­riment social al veacului XX: comunismul. 

Sursă: Descopera

De ce au ocupat ruşii Basarabia?

Imperiul rus nu s-a ocupat de obicei cu nimicuri, a preferat să acapareze teritorii imense.

  O fâşie de pământ între două râuri (nici săracă, dar nici extraordinar de bogată) ar trebui să fie o pradă mult prea mică pentru un imperiu atât de mare. 
Pentru ce le-a trebuit - şi le mai trebuie ruşilor - o ţară mică precum Basarabia? Nu există nici gaze naturale, nici diamante, nici petrol, însă poziţia acestui teritoriu îi conferă o valoare deosebită. Ruşii au anexat Basarabia în 1812 din considerente pur militare. Iar în ultimii 200 de ani fundamentul acestei ocupaţii a rămas unul militar.

   Pentru ţarii de la Moscova, Nistrul a rămas multă vreme o frontieră foarte bună. Pentru Imperiul Otoman, traversarea Nistrului semnifica o apropiere mult prea periculoasă faţă de centrul de putere de la Istanbul. Echilibrul dintre imperii a fost stabilit pe Nistru, iar ruşii şi-au asigurat prin tratate diplomatice dreptul de a se implica în politica internă a principatelor Moldova şi Valahia. Acest echilibru a fost tulburat de războaiele napoleoniene. După ce şi-a zdrobit duşmanii din Occident, Napoleon a încercat să se implice în politica orientală alături de slăbitul Imperiu Otoman. Fricţiunile dintre cele trei imperii s-au concentrat pentru scurtă vreme asupra Balcanilor.

  În 1803, ministrul rus de Externe Voronţov îl avertiza pe ţarul Alexandru că trecerea Nistrului şi ocuparea Principatelor Române reprezenta o implicare pe termen lung în politica Balcanilor. Războiul ruso-turc dintre anii 1806-1812 a fost unul ciudat, fără bătălii de mare anvergură, însă ruşii au experimentat în aceşti ani ce ar însemna o eventuală anexare a Principatelor Române. Invazia lui Napoleon din 1812 a declanşat retragerea ruşilor din principate. Însă strategii militari ţarişti s-au convins de avantajele unei prezenţe militare permanente în regiune care să ţină presiune asupra Imperiului Otoman. De aici a rezultat ocuparea ciudată a unei fâşii lipsite de importanţă economică sau demografică, însă extrem de importantă din punct de vedere militar. Nici nu este de mirare că primii guvernatori ai Basarabiei au fost militari: amiralul Ciceagov şi generalul Harting.
 
      Din 1812 până în ziua de azi, Basarabia a devenit o bază militară cu două funcţii: blocarea accesului către ţărmurile de nord ale Mării Negre şi punct de plecare în atacurile spre Balcani. Ca în orice bază militară, aici s-au desfăşurat de-a lungul timpului tot felul de experimente: reglementări noi pentru administraţia imperială, pogromurile de la începutul secolului al XX-lea, inventarea unei noi limbi etc. Alipirea Transnistriei la teritoriile vechiului principat al Moldovei (odată cu smulgerea nordului Bucovinei şi a părţii de sud) reprezintă doar o încurcătură premeditată. Iar ocupaţia militară continuă prin prezenţa soldaţilor ruşi în Transnistria. Şirul de decizii CEDO în favoarea grupului Ilaşcu, Leşco, Ivanţoc, Popa reprezintă mult mai mult decât reparaţiile materiale minore. Aceste decizii CEDO reprezintă o confirmare juridică a faptului că Rusia îşi menţine ocupaţia militară a Basarabiei. Aceasta este rădăcina răului şi explicaţia fundamentală a tot ceea ce se petrece în Republica Moldova.
Un articol de: George Damian; 
Preluat de pe : www.timpul.md

Nu vă uitaţi neamul și țara!

  Plecaţi prin străinătăţi încercaţi să reveniţi mereu,măcar cu gîndul la cele sfinte:TRICOLOR, LIMBĂ, NEAM.Daţi un PUMN în piept celor ce au trîntit un IMN şi-o STEMĂ şi v-au numit ”moldoveni”,IGNORAŢI aberaţiile lor şi nu vă fie frică să vă declaraţi ROMÂNI,fiindcă ASTA SUNTEŢI!

Nu uitaţi ISTORIA,fiindcă ignorînd aceasta,renunţaţi la statutul de OM şi nu faceţi decît să călcaţi în picioare TIMPUL,acel timp necesar SCHIMBĂRII,pe care-l ”invocă” marii demnitari ce nu vor decît să ne adoarmă vigilenţa şi să ne INDUCĂ ÎN EROARE CREZUL.Nu credeţi minciunile sfruntate ai celor ce-au trăit ca-n rai în timpul ”marelui colhoz”.Ei au uitat că trăiau pe spatele buneilor și a părinţilor noştri. Să nu-i lăsăm să-şi manifeste PROSTIA, prin aceasta călcîndu-ne în picioare DEMNITATEA și NEAMUL!
Avem sînge român curgînd prin vene, avem curaj şi demnitate, avem puterea să realizăm VISUL DE VEACURI al românilor :UNITATEA NAŢIONALĂ!  FAPTĂ NU VORBĂ

Membru FNV: Maxim Ion

Naționalismul

 Naționalism 

 Naționalismul este o ideologie care creează și susține o națiune ca un concept de identificare comună pentru un grup de oameni. Se deosebește de patriotism prin referința juridică și ideologia politică: naționalismul se referă la Dreptul strămoșesc care definește comunitățile istorico-lingvistice ("neamurile"), și tinde a constitui statele pe bază etnică, cu o legislație inspirată din jus sanguinis, în timp ce patriotismul se referă la Dreptul pământean care definește națiunile prin apartenența la același teritoriu și tinde a defini statele pe bază teritorială (indiferent de originile și limbile vorbite de populație; de exemplu în Elveția), cu o legislație inspirată din jus soli [1] . În domeniul artelor, romantismul este cunoscut a avea în naționalism un aspect important. Mișcările în spectrul politic-ideologic apropiat naționalismului sunt diverse, ori ca elemnt programatic, ori ca formă de propagandă. În secolul al XX-lea interpretarea eronată a anumitor date științifice din acea epocă (privind biologia speciei umane Homo sapiens, antropologia și ereditatea) și amestecul acestor interpretări cu naționalismul, a produs ultranaționalismul, concretizat prin mișcări de extremă dreaptă ca fascismul sau nazismul, care socoteau „neamul” ca un „organism biologic”. Naționalismul patriotic promovează o națiune fără să se opună minorităților conlocuitoare. Naționalismul de tip șovin sau xenofob, dimpotrivă, li se opune. Astfel, naționalismul șovin și antiromânesc din anumite țări folosește faptul că vorbitorii limbii române dinafara României nu aparțin națiunii politice române (adică nu posedă cetățenia română) pentru a implementa ideea (atât la oamenii locului, cât și în opinia internațională) că aceștia nu ar aparține neamului (etniei și sferei culturale și istorice românesști), mergându-se până la negarea faptului că au aceleași origini și că vorbesc aceeași limbă. Naționalismul romantic s-a dezvoltat mai ales pe plan cultural-artistic prin reînvierea momentelor de glorie din trecutul fiecărui popor și ocrotirea tradițiilor, datinilor și obiceiurilor populare. Giuseppe Mazzini și Garibaldi sunt promotorii ideii de reînviere - sau „Risogirmento” în italiană - a istoriei glorioase a Italiei. Cei doi au luptat pentru unificarea Italiei pe plan cultural la început, apoi și pe plan politic, și simultan au promovat, pe planul social, desființarea privilegiilor bisericești sau aristocratice din cele opt state din Italia.

 Naționalismul în România

  În România, idei naționaliste au apărut la sfârșitul secolului XVIII. Ele erau uneori inevitabile, odată cu dezvoltarea europeană a ideologiilor de emancipare națională care susțineau și luptau pentru dezvoltarea națiunilor moderne, mai ales acolo unde popoare autohtone trăiau de mult timp în teritorii aflate sub stăpânire straină, ca nesuverane. Aceste mișcări au condus la apariția unor state noi: Germania, Italia, România în 1859/1877 - 1888, pe 24 ianuarie. Naționalismul romantic în România a apărut în sec. XIX și s-a manifestat atât în principatele române, cât și în provinciile aflate sub dominație străină. Echivalentul românesc, pe plan literar, al mișcării "Risogirmento" au fost "Deșteptătorii neamului", în frunte cu poetul Vasile Alecsandri; este vorba de o mișcare literar-politică ce milita pentru emancipare națională română, care nu avea un caracter șovin, ci patriotic. La început, emanciparea națională română a evoluat și sub forma naționalismului romantic, caracterizat prin grija pentru reconstrucția valorilor trecutului, importanța acordată originei latine și istoriei naționale, promovarea tradițiilor, obiceiurilor și datinilor naționale; pe latura socială, idelogiile mișcărilor românești de emancipare națională promova desființarea privilegiilor tradiționale ale neromânilor din statele în care trăiau românii și egalitatea românilor de pretutindeni atât cu minoritățile conlocuitoare (în general dominante, cu excepția romilor, bulgarilor, rutenilor sau lipovenilor) cât și între ei.

  Naționalismul european interbelic și postbelic

  În a doua treime a sec. XX, naționalismul european promovat își pierde înțelesul inițial și tinde către ultra-naționalism și extremism, caracterizat prin rasism și xenofobie, cu precădere în statele cu regim dictatorial, conduse de partide fasciste. În Europa, la jumătatea secolului, cel de-al doilea război mondial se încheie prin prăbușirea puterilor ultra-naționaliste și prin preluarea parțială a naționalismului de către regimurile comuniste, în care neamul și patria se confundă cu poporul muncitor și glia, xenofobia adresându-se de acum încolo nu minorităților conlocuitoare sau popoarelor vecine, ci unor cercuri dar prin extensie și unor cetățeni din tabăra imperialistă cu care doar autoritățile aveau dreptul să aibă contacte (strict controlate). Acest nou naționalism roșupăstrează însă ideia că dreptul neamului justifică negarea drepturilor cetățenilor, și că națiunea trebuie să fie condusă ferm de un lider necontestat și glorificat[2]. Abia la sfârșitul sec. XX, prăbușirea comunismului și extinderea Uniunii Europene încep sășteargă din naționalism aspectele intolerante și antidemocratice, în ciuda anumitor foști-comuniști care continuă să promoveze un naționalism xenofob.


 Note:

• Andrew Vincent, Nationalism & particularity, Cambridge University Press, New York, 2002.
• Ernest Gellner, Nations et Nationalisme, Payot, Paris, 1989.
• The Heritage Foundation, The Heritage Guide to the Constitution. Washington, DC, 2005 : Heritage Foundation. pp. 385–386.
• Edward J Erler, Thomas G. West, John A. Marini, The Founders on Citizenship and Immigration: Principles and Challenges in America. Lanham, MD: Rowman & Littlefield, 2007, pp. 67.
• Catherine Durandin, Istoria Românilor, ed. Inst. European, București, 1998

ROMÂNIA, COLONIE A ISRAELULUI?

În ultimii 20 de ani, românul doritor să se simtă în largul său ca român se împiedică cel mai tare în ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă: genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300 000 (trei sute de mii) de evrei.

Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că niciun document serios nu probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă românilor. Nici măcar pentru un singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor româneşti, pentru motivul că era evreu!

Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că în România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor etnii. Nici „măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul mareşalului Ion Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor ani a reprezentat „o oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit românilor că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea război mondial, făcând astfel posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important în edificarea statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atât de conformă adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din România… Ce să înţelegem din această neconcordanţă între preşedintele Israelului şi activiştii Holocaustului?

Deșteptați-vă români

Stimați prieteni, cititori ai blogului nostru, avem onoarea să vă invităm, în număr mare de dorit, la Chișinău, pe 1 decembrie, pentru a sărbători ca niciodată, Ziua Națională a României. Sunteți așteptați cu mic, cu mare, în fața Academiei de Științe a Moldovei, începând cu ora 16.00.
”...Suntem tratați ca niște câni,
Deșteptați-vă români !” 

Eveniment organizat de Acțiunea 2012

Preluat de pe www.basarabia91.net