miercuri, 24 iulie 2013

Victimele regimului totalitar comunist cinstite la Milești

Duminică, 21 iulie 2013, în satul Milești din raionul Nisporeni a avut loc dezvelirea unei pietre comemorative în memoria victimelor deportărilor staliniste și a foametei organizate de regimul totalitar comunist din 1946 - 1947.

Printre invitații la eveniment s-au numărat deputații din Parlamentul Republicii Moldova - Ana Guțu, Ion Hadârcă și Anatol Arhire, reprezentanți ai autorităților raionale și locale - vicepreședintele raionului Nisporeni - Ion Munteanu, primarul de Milești - Petru Leuca, precum și membri ai asociațiilor Neodacii și Ginta Latină, filiala Nisporeni, dar și ai Grupului Naționalist „Faptă nu Vorbă”. 
Inițiativă unui astfel de proiect aparține fraților Bobeica, băștinași din satul Milești care intenționează ca în următorii ani să înalțe în apropierea pietrei comemorative un întreg complex memorial. 
Amintim că zeci de mii de români basarabeni au fost deportați în masă, iar numărul acestora după 1944 se ridică la cifra de peste 120 de mii. 


duminică, 23 iunie 2013

Eminesciana la cea de-a VIII-a ediție

La Iurceni, Nisporeni, așa cum este deja o tradiție pentru luna iunie, a avut loc cea de-a VIII-a ediție a Festivalului de muzică și poezie Eminesciana.
Ceea ce a diferențiat acțiunea din acest an față de cele din anii precedenți a fost festivitatea de numire a domnului Eugen Tomac, deputat al cetăţenilor români din Republica Moldova în Parlamentul de la Bucureşti, drept cetățean de onoare al satului Iurceni pentru sprijinul financiar acordat la edificarea bustului lui Mihai Eminescu. 
În cadrul festivalului au fost recitate poezii și interpretate o serie de cântece din creația marelui poet român Mihai Eminescu atât de către elevii de la Liceul Teoretic „Grigore Vieru”, cât și de către oaspeții, deputații din Parlamentul Republcii Moldova, Valeriu Saharneanu și Ion Hadârcă, dar și de către membrii Grupului Naționalist „Faptă nu Vorbă”.
Amintim că atât Festivalul Eminesciana, cât și bustul lui Mihai Eminescu se datorează muncii și inițiativei domnului Ion Teleman Nistor.









sâmbătă, 15 iunie 2013

Ziua Eroilor Neamului Românesc la Micleușeni și Vărzărești

Așa cum  este o tradiție deja, odată cu Înălțarea Domnului la Cer, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește și Ziua Eroilor Neamului Românesc, oficiind slujbe în memoria tuturor celor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.
Atât la Micleușeni, cât și la Cimitirul din Vărzărești, slujbele au fost oficiate de un sobor de preoți, la fiecare dintre acțiuni fiind prezenți atât locuitori ai satelor, cât și membri ai Grupului Naționalist „Faptă nu Vorbă”. 
Atât timp cât memoria e vie, viitorul e sigur!













sâmbătă, 25 mai 2013

Proiectul Clubul de lecturi urbane a ajuns la final

Sâmbătă, 25 mai 2013, la Muzeul de Istorie și Etnografie din Bălți a avut loc Gala de decernare a premiilor din cadrul proiectului național-educațional Clubul de lecturi urbane. 
Cei peste douăzeci de participanți ai proiectului, alături de profesorii care i-au ghidat, s-au bucurat de bine-meritatele diplome și premii. Cu cuvinte de motivare și încurajare au venit reprezentanți ai Asociației Istoricilor din Republica Moldova, artista emerită a Republicii Moldova, Lidia Noroc-Pânzari, directorul Muzeului de Istorie și Etnografie din Bălți, Ludmila Dobrogeanu.
Clubul de Lecturi Urbane este un proiect al Platformei Civice Acțiunea 2012 ce are în vedere sporirea interesului tinerei generații pentru lectură, pregătirea tinerilor pentru setarea corectă a scopurilor în viață, dar și sporirea numărului cititorilor/ abonaților la biblioteci prin susținerea unor training-uri de dezvoltare personală, prezentarea unor modele veritabile de afirmare datorită lecturii.
Proiectul s-a desfășurat concomitent în raioanele Ungheni, Edineț și municipiul Bălți cu sprijinul Grupului Naționalist „Faptă nu Vorbă”, Asociației Obștești „Spirit Românesc” și AIESEC Bălți, urmând ca laureații clubului să participe la una dintre Școlile de Cultură și Afirmare Românească care vor avea loc în Țară în vara acestui an.

Pentru mai multe poze, apăsați aici.

joi, 23 mai 2013

Cimitirul Eroilor Români din Vărzărești pregătit pentru Ziua Eroilor


Așa cum este datina străveche, de Ispas, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește Ziua Eroilor Neamului, iar Grupul Naționalist „Faptă nu Vorbă” nu a rămas nici de data aceasta indiferent față de Cimitirul Eroilor Români de Vărzărești, ostași căzuți în timpul celui de-al doilea război mondial. 
Astfel încât cimitirul se află sub jurisdicția primăriei Vărzărești, iar responsabilitatea pentru ordinea de aici îi revine acestei instituții, nimeni nu ar fi crezut că odată cu sosirea primăverii cimiritul va fi lăsat uitării. Cu toate acestea, Paștele Blajinilor a surprins mormintele din cimitir pline de ierburi și buruiene. 
„Chiar dacă nu pentru Paștele Blajinilor, măcar pentru Ziua Eroilor Neamului cimitirul va fi pregătit!” a afirmat unul dintre membrii Grupului Naționalist prezent la acțiunea de salubrizare a cimitirului. 
„Cine uită nu merită” - Nicolae Iorga! 

duminică, 12 mai 2013

Ziua Independenței la Cimitirul Eroilor Români din Vărzărești

Eroii Români căzuți în cel de-al doilea război mondial au fost omagiați și în acest an de către membrii Grupului Naționalist „Faptă nu Vorbă” la data de 9 mai, zi în care la 1877 era proclamată independența României. 
Fiind o tradiție pentru tinerii din „Faptă nu Vorbă”, aceștia au aprins zeci de lumânări la mormintele eroilor români ce au luptat în cel de-al doilea război mondial, urmând ca pe parcursul săptămânii cimitirul să fie curățat odată cu sosirea primăverii. 
Amintim că cimitirul a fost reamenajat în anul 1998 cu străduinţa autorităţilor locale Vărzăreşti, membrii „Gintei Latine” din Sângeorz-Băi şi contribuţia Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor din România.

duminică, 28 aprilie 2013

Mesagerii Unirii în satul Măcărești, Ungheni

Și la Ungheni, voluntarii Platformei Civice Acțiunea2012, membri ai Grupului Naționalist Faptă nu Vorbă au fost mesagerii unirii în cadrul Campaniei Tricolor pentru școala ta. Liceul Teoretic „ElLada” din satul Măcărești s-a înscris în lista instituțiilor părtașe la această campanie, elevii vorbind la orele de istorie și diregenție pe parcursul unei săptămâni despre simbolurile naționale, unitatea poporului român și despre înfăptuirea reîntregirii neamului românesc. Pe lângă aceste subiecte, elevii au subliniat faptul că își doresc să se implice activ în realizarea idelului național.