Se afișează postările cu eticheta Dan Nicu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dan Nicu. Afișați toate postările

marți, 4 septembrie 2012

Dan Nicu: De ce voi merge la marşul unionist de pe 16 septembrie?


Voi merge la marşul unionist de pe 16 septembrie:
1. Pentru că îmi doresc o viaţă mai bună ca şi cetăţean-rezident al unei ţări care corespunde într-o mult mai mare măsură imaginii mele ideale despre ţara mea (cea care, prin instituţiile ei, îmi garantează libertatea de expresie, de asociere, de afaceri, identitatea etnică, lingvistică) decât Republica Moldova, adică ROMÂNIA.

2. Pentru că, deşi consider că oamenii care doresc unirea Republicii Moldova cu România ar trebui să abordeze cu preponderenţă alte metode de diseminare a mesajelor pro-unioniste decât marşurile, adică organizarea unor campanii de informare door-to-door şi un accent mult mai important pus pe munca de convingere a fiecărui cetăţean moldovean în parte de necesitatea unirii, nu sunt împotriva ideii de marşuri unioniste, la fel cum nu sunt şi nu pot fi împotriva oricărui gest explicit unionist în spaţiul geografic dintre Prut, Nistru, Dunăre şi veghea graniţă a judeţului Hotin. Din contra, consider că orice manifestare unionistă în acest spaţiu este necesară şi, deci, binevenită.