Elena Javelea este o tânără interpretă lansată recent în showbiz-ul din R. Moldova. Absolventă a liceului Ion Creangă din Chişinău, a început să studieze muzica sub conducerea unui mare muzician - Ştefan Andronic, care, pe lânga muzică, îşi învaţă elevii sârguincioşi şi şcoala vieţii. Elena a studiat şi vioara timp de 7 ani, vioara însă, a ramas acolo, undeva, într-un loc sfânt şi frumos din copilărie. Acum este studentă în anul II la Academia de Muzică, Teatru şi Arte plastice din Chişinău, specialitatea Canto de Estradă şi Jazz .
De la 15 ani, a încercat în repetate rânduri să-şi creeze propriile piese. Acestea rămân totuşi în arhiva personală, fiind o dovadă proprie de avansare din punct de vedere vocal, dar şi creativ. În vârful ierarhiei sale muzicare se află ultima sa piesă intitulată “Plaiul Meu”, pe care a înregistrat-o de curând şi la care a lucrat împreună cu Veaceslav Daniliuc şi doamna Lidia Boghean . Muzica şi orchestraţia îi aparţine domnului Daniliuc, iar textul – Lidiei Boghean. La aranjamentul muzical au contribuit mai mulţi instrumentişti consacraţi meseriei: chitară – Vlad Colesnicov şi tambal – Valeriu Caşcaval.
Elena Javelea ne mărturiseşte că şi-a dorit neapărat ca acestă piesă să fie despre Republica Moldova, pe care tânăra spune că o iubeşte, asa cum este ea, cu unele neajunsuri, probleme. Fiind condusă de principiul că datoria unui cetăţean începe cu dragostea de părinţi, familie, rude şi evoluează cu dragostea pentru cultură, istorie şi neam, Elena Javelea este mândră că a reuşit să adauge repertoriului muzical o piesă despre ţara în care s-a născut, iar cultura acestui neam românesc, cu tradiţiile, obiceiurile şi frumuseţea de nedescris a acestor locuri merită pe deplin a fi elogiate în cântece.
“L- am ales pe domnul Daniliuc să fie compozitorul piesei, fiindcă îmi place mult modul şi stilul său de a compune. Orchestraţiile sale sunt foarte bogate, pline de viaţă şi culoare. Stilul său aparte, unic în felul său, îmi este foarte aproape de suflet. Ştiu că risc ca piesa mea să fie comparată cu o altă piesă foarte cunoscută, ce la fel îi aparţine compozitorului. Tot ce pot spune e că domnul Daniliuc are o stilistică şi un fel al său de a compune şi această stilistică se răsfrânge asupra ambelor piese, dar nu consider că aceste piesele merită comparate. Sunt diferite ca interpretare, ca mesaj, piesa mea fiind simplu: despre ţara în care m-am născut.”
Elena Javelea doreşte să filmeze şi un videoclip la această piesă şi speră că acest lucru se va întâmpla pe la sfârşitul lunii mai, până atunci, începând de astăzi, piesa va fi difuzată la diferite posturi de radio.
Plină cu multă energie pozitivă, Elena vine cu un mesaj pentru ascultători: “Sunt convinsă că voi realiza şi mai multe pe viitor , cu chibzuinţă, cu verticalitate şi cu multă muncă şi desigur, poate un gram de noroc(pe care sper că îl am deja). Spunea cineva că Succesul este un efort continuu, vreau să cred că e despre mine. Voi munci mult şi sper că voi ajunge la culmile visate. Acum vă ofer spre audiţie noua mea piesă numită simbolic “Plaiul meu”, sper să vă atingă sufleţelul şi să nu uităm că acest Stat suntem noi, doar noi îl putem face mai bun.”
Sursa: impact.md
Sursa: impact.md
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu