Marea Unire din 1918

"...Marea Unire din 1918 a fost și rãmâne pagina cea mai sublimã a istoriei românești. Mãreția ei stã în faptul cã desãvârșirea unitãții naționale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istoricã a întregii națiuni române, realizatã într-un elan țâșnit cu putere din strãfundurile conștiinței unitãții neamului, un elan controlat de fruntașii politici, pentru a-l cãlãuzi cu inteligențã politicã remarcabilã spre țelul dorit. [...]
   Marea Unire nu a fost rezultatul participãrii României la rãzboi. Nici partizani Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au avut în vedere revoluția din Rusia și destrãmarea monarhiei austro-ungare. Raționamentul lor s-a înscris formulei tradiționale a raportului de putere interstate: victoria Antantei ne va da Bucovina, Transilvania și Banatul, victoria Puterilor Centrale ne va da Basarabia; o biruințã o excludea pe cealaltã, astfel cã nimeni nu vedea cum ar fi cu putințã ca toate aceste provincii sã intre aproape simultan în frontierele Vechiului Regat. [...]    
  Nu o victorie militarã a stat la temelia României Mari, ci actul de voințã al națiunii române de a-și da armãtura teritorial-instituționalã care este statul național.[...]
    O necesitate istoricã - națiunea trebuie sã trãiascã într-un stat național - s-a dovedit mai puternicã decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetenþã, și, punând în mișcare națiunea, i-a dat acea forțã uriașã ca peste toate adversitãțile sã dea viațã aspirației sale: statul național."

Florin Constantiniu - O istorie sincerã a poporului român, ed. Univers Enciclopedic, 1997