sâmbătă, 29 decembrie 2012

Condorii Negri - Imnul lui Jianu


Un omagiu adus marelui haiduc oltean Iancu Jianu...un haiduc care a facut sa tremure toata strainatatea pe intreg teritoriu romanesc.

La apogeul puterii, Iancu Jianu conducea în jur de 2.000 - 3.000 de haiduci și trei tunuri. Acțiuniile sale erau îndreptate nu numai împotriva boierilor, ci aveau și un puternic caracter național (antifanariot, antihabsburgic, dar mai ales antiotoman). A substituit o perioadă puterea domnească în regiune.

Momentul culminant îl constituie campania dusă de haiduci în 1809 la sud de Dunăre, în urma căreia sînt incendiate Vidinul și Plevna, fiind ucis și pașa din Vidin , în replică la acțiunile pașalei care atacase Craiova și mai multe sate din Oltenia. Este, de asemenea, distrusă din temelii raiaua turcească de la Turnu Măgurele pe care turcii n-au mai reușit s-o reconstruiască niciodată. Iancu Jianu ajunsese să se poarte ca un domn, făcând danii bisericilor, construind clădiri pentru binele obștii în Craiova și Caracal.

Iar noi, urmasii lor, ne inchinam in fata lor!!!

Text, muzica - Alexandru Federiuc
Aranjament - Condorii Negri
Regie - Andrei Cibotari
Montaj - Sergiu Raileanu

sâmbătă, 8 decembrie 2012

Timiș, alege-i pe cei ce au ales Basarabia!

Din anul 2001, Nisporeniul și Lugojul sunt orașe înfrățite. Pe 9 decembrie românii din Nisporeni vor merge la vot să-și desemneze aleșii în Senatul și Camera Deputaților din Parlamentul României. Îi vom vota pe cei ce au semnat Pactul pentru Basarabia.
Români din Lugoj, alegeți-i pe cei ce au semnat Pactul pentru Basarabia:
CRISTIAN HORIA (USL) Colegiul 1 Camera Deputatilor 
RADUCANU ION (USL) Colegiul 4 Camera Deputatilor 
COSTA COSMIN (USL) Colegiul 5 Camera Deputatilor 
STRAGEA SORIN (USL) Colegiul 7 Camera Deputatilor 
COVACI DOREL (USL) Colegiul 9 Camera Deputatilor 
SUCIU MATEI (USL) Colegiul 3 Senat 
ORZA ADRIAN – ROMIȚĂ (ARD) Colegiul 3 Camera Deputatilor 
TABĂRĂ VALERIU (ARD) Colegiul 6 Camera Deputatilor 
LELESCU TIBERIU – PROCOPIE (ARD) Colegiul 9 Camera Deputatilor 
MARIES TEODOR (ARD) Colegiul 1 Senat 
DAVID GHEORGHE (ARD) Colegiul 2 Senat 
BUTA SUBU VIOLETA (PRM) Colegiul 1 Camera Deputatilor 
STAICULESCU GHEORGHE (PRM) Colegiul 2 Camera Deputatilor 
PRIBEANU GHEORGHE (PRM) Colegiul 3 Camera Deputatilor 
VELIMIROVICI FLORIAN (PRM) Colegiul 4 Camera Deputatilor 
CIOCOIU NICOLAI CATALIN (PRM) Colegiul 5 Camera Deputatilor 
BERCIA IOAN (PRM) Colegiul 6 Camera Deputatilor 
CEAUSU VIORICA (PRM) Colegiul 7 Camera Deputatilor 
DUMITRESCU VASILE (PRM) Colegiul 8 Camera Deputatilor 
MORARIU DANIEL (PRM) Colegiul 9 Camera Deputatilor 
CROITORU NICOLAE DANIEL (PRM) Colegiul 10 Camera Deputatilor 
MARDARI LUDOVIC (PRM) Colegiul 1 Senat 
TIRNEA LIVIUS OCTAVIAN (PRM) Colegiul 2 Senat 
ROSIAN GAVRIL (PRM) Colegiul 3 Senat 
BUJOREAN DOREL (PRM) Colegiul 4 Senat 
GOCIU ADRIAN (Independent) Colegiul 4 Camera Deputatilor

marți, 4 decembrie 2012

Toţi cei 785 de europarlamentari au primit în dar un volum despre agresiunea sovietică asupra Basarabiei



cdep.ro
Cei 785 de membri ai Parlamentului European au primit cu ocazia Zilei Naţionale a României culegerea de documente ”Pactul Ribbentrop – Molotov și agresiunea sovietică împotriva României. 1939-1991”, al cărei autor este academicianul Valeriu Matei, director al Institutului Cultural Român ,,Mihai Eminescu” din Chişinău.
Volumele traduse în limba engleză au fost oferite de Platforma Civică Acţiunea 2012 şi au fost transportate la Bruxelles de către preşedintele Asociaţiei Tighina, reprezentantul coaliţiei unioniste, Alexei Paluţă. Acesta a fost sprijinit în demersul său de consilieri ai europarlamentarilor români.
Cu această ocazie, Alexei Paluţă a declarat pentru InfoPrut că această iniţiativă are obiectivul de a sensibiliza opinia publică din Europa cu privire la consecinţele dezastruoase ale Pactului semnat între Germania nazistă şi Rusia sovietică pentru întregul continent. Totodată, reprezentantul Acţiunii 2012 a mai precizat că Pactul a fost condamnat în mod normal de toate statele şi că Europa trebuie să cunoască faptul că Basarabia se află în continuare sub ocupaţie rusească.
Sursa: InfoPrut

duminică, 2 decembrie 2012

Hora UNIRII la L.T. Boris Cazacu or. Nisporeni

Vezi și Marea Unire, aniversată la Nisporeni

Flacăra românismului arde în Cetatea Unirii


Ziua Naţională a României a fost sărbătorită cu fast la Alba Iulia. Organizațiile cuprinse în Platfoma Civică Acțiunea 2012 au sprijinit manifestările din programul oficial, prin propria contribuție, pe fondul disputei dintre autoritățile locale și cele centrale, oferind participanților la sărbătoarea Unirii oportunitatea de a asista la momente spectaculoase.
Au fluturat steaguri de peste 12 m² fiecare și au aprins 94 de torțe, simbolizând 94 de ani de la realizarea Marii Unirii, au afișat bannere unioniste la depunerea de coroane, s-au plimbat prin Cetatea Unirii afișând mesajul ,,Basarabia e România” și au distribuit trecătorilor pliante și autocolante. ,,Actul Unirii nu este complet, ne lipsește Basarabia și tot ceea ce am organizat aici, la Alba Iulia, vine să amintească de necesitatea realizării reîntregirii naționale prin unificarea României cu Basarabia”, a declarat unul dintre voluntarii Acţiunii 2012.
La manifestările coaliţiei unioniste au participat peste 1000 de persoane, printre acestea și studenții basarabeni care învață la universitățile din România, cât și Asociația Suporterilor Români, cea mai nouă organizație aderentă la coaliția unionistă.
Ziua Naţională a României a fost marcată şi la Chişinău, unde aproximativ 500 de membri și simpatizanți ai Platformei Civice Acțiunea 2012 au întins cel mai mare tricolor în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi au împărțit peste 1000 panglici tricolore.

Marea Unire, aniversată la Nisporeni

         Nisporeniul, „Mecca” românilor din Basarabia, a sărbătorit Ziua Marii Uniri și cea Națională a tuturor Românilor de Pretutindeni așa cum se cuvine – în roșu, galben și albastru.
               Fiind o tradiție de câțiva ani deja ca membrii Grupului Naționalist „Faptă nu Vorbă” să organizeze diferite momente de imagine în instituțiile de învățământ din localitate, anul acesta atmosfera de sărbătoare a fost adusă de panourile dedicate Marii Uniri, fețelor pictate în tricolor ale micuților naționaliști, muzica patriotică ce a răsunat pe coridoarele liceelor în timpul pauzelor, dar și întinderea unor hore ale unirii la două dintre liceele din localitate, „Boris Cazacu” și „Ștefan cel Mare” la care participanții purtau veste tricolor.
   De aceste momente aniversare a 94 de ani de la Marea Unire s-au putut bucura elevii Liceului Teoretic „Boris Cazacu”, Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare”, Liceul Teoretic „Mircea Eliade” și Școlii Profesionale din orașul Nisporeni.
            În contextul aceleiași sărbători a fost lansat și numărul doi al Gazetei Memoriei, campanie a GN FnV, gazetă de perete ce a fost afișată în circa 10 instituții de învățământ din raionul Nisporeni.
            Amintim că la 1 decembrie 1918 a avut loc un moment de o importanță deosebită pentru neamul românesc – desăvârșirea Statului Național Român Unitar prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat. 

Ion Paladi și Orchestra "Lăutarii" DORUL BASARABIEI

sâmbătă, 1 decembrie 2012

1 Decembrie, Chișinău (FOTO)


  Astăzi Chișinăul a fost bastionul celui mai mare tricolor Românesc din istorie, 1500 de metri pătrați de tricolor sub care s-ău adunat tinerii ce simt Românește a colorat chișinaul în albastru galben roșu.

vineri, 30 noiembrie 2012

De ziua ROMÂNILOR de pretutindeni...

„Ai datoria să nu uiţi niciodată că eşti român.”


  1 Decembrie-prima zi de iarnă,însă nu obişnuită.Într-o zi ca asta(poate în condiţii mult mai vitrege ca acum),anul 1918,s-a realizat visul de veacuri al românilor - recuperarea tuturor teritoriilor înstrăinate şi formarea unei Românii Mari.
  Mulţi au vrut să împiedice acest lucru,însă s-au lovit de hotărîrea şi bărbăţia românului.Nimic nu a putut să curme acest măreţ eveniment,în umbra Tricolorului şi a Crucii au mers până la capăt pentru a aduce în prim-plan idealul românesc - Unitatea Naţională.
  Reaprinsă,flacăra românismului continuă să ardă şi acum datorită acelor martiri care au contribuit la reîntoarcerea la aceeaşi masă a românilor din afara graniţelor Ţării.Pentru 22 de ani au avut ocazia să trăiască împreună,22 de ani plini de speranţe şi realizări comune,vise,care urmau să pună temelia unui stat tânăr,modern şi puternic...
  N-a fost să fie,vrăjmaşii au pus capăt acelei perioade înfloritoare.Au năvălit cu tancurile,sfâşiind trupul firav al Ţării,au tăiat adânc,răpind Basarabia şi Bucovina...Tragedia care se abătuse asupra României în iunie 1940 a împietrit de durere sufletele românilor care au coborât steagul naţional în bernă...
  Când totul părea pierdut,din bezna deznădejdii s-a auzit acel ordin :"Ostaşi,vă ordon : treceţi Prutul",care a readus speranţele în inimile românilor şi freamătul Tricolorului în bătaia vântului...
  Noi nu uităm zbuciumul lor pentru reîntregirea naţională,persecuţiile şi torturile prin care au trecut ani de-a rândul,de aceea 1 decembrie nu vine ca o zi simplă în calendar,ea vine ca o zi de comemorare a adevăraţilor eroi ai neamului şi implicit de slăvire a măreţului eveniment realizat la 1918.
  De ziua tuturor românilor,să retrăim acele momente de glorie,să facem cunoscut tuturor acel Spirit Românesc,unic,ce ne-a ţinut împreună,arborând tricolorul în memoria predecesorilor noştri spre slăvirea lor veşnică.Să nu uităm ce ne face fraţi,să nu uităm să fim români.
  

        "Eu n-am cerut să fiu român,am avut noroc ! "                          

  

Maxim Ion

miercuri, 28 noiembrie 2012

Fulare Tricolor

Pentru cei din Basarabia. Fular alb/negru 60 lei MD. 
Număr de contact 069235713 - Pruteanu Sergiu

NOI VOM FI PE 1 DECEMBRIE LA CHIȘINĂU ȘI ALBA IULIA. VOI?


Pe 1 Decembrie este ziua noastra și vrem sa o petrecem în compania celor care conteaza, în capitalele românești ale Unirii: Chișinau și Alba Iulia.
Anul acesta am arătat tot ceea ce era de demonstrat din punct de vedere al numărului de persoane pe parcursul manifestațiilor de amploare din Chișinau și București. Idealul reUNIRII a revenit pe buzele românilor.
Am tot spus “Veniți alături de noi” iar mii de oameni au venit, mai mult decât ne-am fi așteptat.
Acum nu vă chemăm la Alba Iulia, nici la Chișinău.
În schimb, noi vom fi acolo.
La Chișinau, la ora 12.00, vom întinde cel mai lung steag tricolor românesc din istorie.
La Alba Iulia, la ora 08.00 ne întâlnim la Obelisc.
Ce se întâmpla mai departe pe 1 12 2012?
Spectatorii Unirii vor vedea în poze, susținătorii ei pot ajuta la înfaptuire:
contact@actiunea2012.ro | 0741456245 | 069647699


















Autocar din București – 0722585679 (Radu), alte detalii/orașe pe www.1decembrie1918.wordpress.com

duminică, 25 noiembrie 2012

Unirea - actuală la Ciorești

În satul Ciorești din raionul Nisporeni se vorbește despre Unirea Basarabiei cu România la tot pasul, nu numai în zilele sărbătorilor oficiale ale  celor două state românești.
De Hramul satului, la data de 21 noiembrie, în Casa de Cultură Ciorești a avut loc un concert la care au participat circa 200 de persoane.
Ca de fiecare dată, locuitorii acestui sat și-au etalat talentul așa cum au putut mai bine, iar ceea ce a bucurat ochiul și auzul nostru a fost interpretarea a două cântece pe care vi le propunem și vouă spre audiție.

                               
                                                 Corul de femei al Casei de Cultură Ciorești condus de Andrei Josan

                               
                                        Corul Gimnaziului „Valeriu Dumbravă” din Ciorești 

Nouă ne rămân faptele pentru ca idealul național să se desăvârșească cât mai curând!

vineri, 23 noiembrie 2012

La nici două săptămîni România se confrunta cu o nouă pierdere în cinematografie



După Iurie Darie a decedat şi Şerban Ionescu !

"Serban Ionescu era ca Iurie Darie. Un zeu al frumusetii"



Zeci de persoane, admiratori, dar şi colegi de breaslă, au venit vineri la Biserica Batiştei din Bucureşti, unde a fost depus trupul neînsufleţit al actorului Şerban Ionescu - decedat miercuri seară, la vârsta de 62 de ani -, pentru a îi aduce un ultim omagiu.
Pe lângă admiratori, care au venit cu flori la Biserica Batiştei, s-au numărat şi colegi de breaslă ai lui Şerban Ionescu, precum Vladimir Găitan, Eugen Cristea, Carmen Tănase, Elvira Deatcu şi Marin Moraru.
De asemenea, la căpătâiul actorului se află membri ai familiei, printre care şi văduva lui Şerban Ionescu, actriţa Magda Catone - cu care acesta era în divorţ. Aceasta nu a dorit însă să dea nicio declaraţie pentru presă.
Mai multe coroane de flori au fost trimise de membri ai familiei, prieteni şi apropiaţi ai actorului, printre acestea numărându-se şi una de la Teatrul Mic din Capitală şi una de la preşedintele Traian Băsescu.
Accesul în Biserica Batiştei s-a făcut destul de dificil, lăcaşul de cult fiind destul de mic, astfel încât o parte dintre admiratori au stat lângă gardul acestuia pentru a intra înăuntru pe rând.
De altfel, în jurul orei 15.00, porţile bisericii au fost închise.
Trupul neînsufleţit al actorului Şerban Ionescu va fi mutat după ora 17.00 în foaierul Sălii Media a Teatrului Naţional Bucureşti (intrarea din strada Tudor Arghezi).
Serviciul religios va avea loc sâmbătă, de la ora 14.00, la capela cimitirului Bellu, fiind urmat de înmormântare.
Actorul Şerban Ionescu a încetat din viaţă miercuri seară, în jurul orei 23.30, la Spitalul Floreasca, a declarat pentru MEDIAFAX directorul unităţii medicale, Radu Macovei. Şerban Ionescu fusese internat marţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, în secţia de Terapie Intensivă, după ce starea lui s-a agravat. În vara acestui an, actorul a fost diagnosticat cu scleroză amiotrofică, boala fiind incurabilă.
Şerban Ionescu s-a născut pe 23 septembrie 1950 în Corabia. Din cauză că tatăl, pilot de vânătoare, era detaşat mereu în altă localitate, Şerban Ionescu şi-a petrecut copilăria între Braşov şi Caracal. A urmat cursurile Şcolii Populare de Artă şi după patru încercări a intrat la teatru.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică la clasa lui Amza Pelea şi, la terminarea facultăţii, a fost repartizat la Teatrul din Petroşani, unde a interpretat numeroase roluri în spectacole precum "Locţiitorul", de Horia Lovinescu, "Pluta Meduzei", de Marin Sorescu, regia Florin Fătulescu, "În căutarea sensului pierdut", de Ion Băieşu, regia Florin Fătulescu.
Teatrul din Petroşani a fost o rampă de lansare pentru Şerban Ionescu, care a jucat apoi la Teatrul Mic şi Teatrul din Sibiu, Teatrul de comedie, Teatrul Odeon, după care, din 2001, a putut fi văzut în producţiile Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), al cărui actor a fost până la sfârşitul vieţii sale.
Pe de altă parte, Şerban Ionescu a avut şi o intensă activitate cinematografică. În 1980, regizorul Mircea Mureşan i-a încredinţat ceea ce a fost considerat rolul vieţii sale: Ion, în filmul "Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii", ecranizarea romanului omonim de Liviu Rebreanu. A mai jucat în numeroase producţii, precum: "Horea", "Pădureanca", "Furtună în Pacific", "Mircea", "Şobolanii roşii", "Meurtres par procuration", "Al matale, Caragiale", "Păcală se întoarce".
Sursa: gandul.info

miercuri, 14 noiembrie 2012

Lansare de carte

Grupul Naționalist Faptă nu Vorbă și Platforma Civică „Acțiunea 2012” vă invită la Lansarea primului volum de poezie al Nicoletei Donos – „Ador să calc pe vârf de Everest”.
Evenimentul va avea loc vineri, 16 noiembrie 2012, începând cu ora 14:00 la Biblioteca Publică Raională din Nisporeni.
În același timp, ținem să o felicităm pe autoare, dorind ca talentul, perseverența, verticalitatea și curajul să nu o părăsească, iar creația să-i aducă aproape  pe cei cu inima română. 


Intru în campania electorală!


Nu e nicio glumă! Până pe 9 decembrie veți da mai greu de mine, nu o să vă prea răspund la telefon legat de alte chestiuni: mă dezechipez, îmi suflec mânecile și intru în campanie, direct să vă câștig voturile.
Nu e nicio problemă, dacă nu răspund la telefon, o să citiți ce fac la mine pe blog, în categoria nou creată, Campanie 2012. Blogul meu va dudui de articole în perioada asta. Grupul meu de interese (da, am unul!) trebuie mulțumit.
Partidul pe care am ales eu să-l reprezint este cel mai bun, reprezintă voința poporului și cred eu că va câștiga detașat alegerile și un loc în inimile voastre. E timpul să facem schimbarea! Cred că prin toate faptele mele de până acum am arătat că sunt o persoană în care puteți avea încrederea de a-mi acorda votul vostru.
Partidul meu nu se numește nici U.S.L. nici A.R.D., nici PP-DD, nici PDL, nici PSD, nici PNL nici Forța Civică, nici PC nici PNȚCD, nici PRM, nici UNPR, nici Noua Republică. Nici măcar Alianța Socialistă, Partidul Totul pentru Țară, sau Partidul Ecologist.
Partidul meu se numește PACT PENTRU BASARABIA. Programul lui electoral are 19 puncte care trebuie îndeplinite punct cu punct până în 2016.  Nu îl veți găsi pe buletinele de vot, însă puteți vota numele oamenilor care, cel puțin acum, se angajează să-l respecte. Indiferent de inițialele sub care candidează ei pe 9 decembrie.
Este forma mea și, sper, și a voastră, de a îmi fructifica votul și aanu mai lipi pe buletinul de vot abțipilduri cu BASARABIA e ROMÂNIA , a nu mai scrie Alexandru Ioan Cuza sau Ștefan cel Mare și a pune ștampila pe ei sau a nu mai pune buletinul gol în urnă, în speranța falsă că și votul în alb s-ar contabiliza undeva.
Suntem un grup de interese. Conotația acestei sintagme a devenit negativă pentru urechile noastre, la fel cum negativ sună și propagandă. Ele sunt negative pentru că sunt folosite mereu de ei, iar noi avem, de multe ori, o expresie senină pe fețe, de miei la tăiere și de majoritatea dăților nici nu ne dăm seama că am fost tăiați decât când vedem lipsa.
Suntem un grup de interese iar interesul nostru este ca politicienii să fie de acord cu Unirea Republicii Moldova cu România. Agenda publică este făcută de cetățeni dacă acești cetățeni se grupează și se comportă inteligent iar politicienii, știm prea bine, vorbesc, tot timpul, despre ce vor oamenii să audă.
Pe 9 decembrie nu vreau să alegem răul cel mai mic, ci răul care alege Basarabia.
***

Până începem să popularizăm primele nume care semnează pactul (mai așteptăm 2-3 zile să se strângă de la toate partidele), propuneți-le celor care candidează în colegiul vostru să aleagă Basarabia.

Sursa:  georgesimion.wordpress.com

Candidaţii ARD susţin Pactul pentru Basarabia


Candidaţii pentru Parlament  ai Alianţei România Dreaptă din municipiul Botoşani au semnat miercuri Pactul pentru Basarabia, document susţinut totodată de o coaliţie formată din 30 de organizaţii nonguvernamentale şi grupuri de iniţiativă care militează pentru reunirea României cu Republica Moldova. Ce trei semnatari, respectiv Daniel Augustin Humelnicu – candidat la Senat, Cristian Constantin Roman şi Daniel Augustin Alexandru – candidaţi la Camera Deputaţilor, susţin în totalitate demersul respectivului grup de iniţiativă, documentul în sine cuprinzând un angajament şi un set de măsuri concrete ce vor fi implementate cu scopul declarat de a realiza reunirea celor două state româneşti. Am semnat fără reţinere acest pact, el reflectând cel mai important proiect politic al momentului pentru toţi românii, a declarat Cristian Constantin Roman, candidatul la Camera Deputaţilor pe colegiul 5 Botoşani.
Asumarea publică a acestui act înseamnă că semnatarii oferă o garanție a efortului depus în viitor în acest sens, nu un simplu artificiu electoral menit să extindă numărul votanților.
Pentru mine Prutul a fost întotdeauna un râu şi niciodată o graniţa. La fel, “Basarabia e România” a reprezentat întotdeauna o propoziţie pe care nu am judecat-o în termeni de adevar sau fals, ci un ideal la care, ca român, am aderat fără nici o reţinere. “Basarabia e Romania” fiindcă basarabenii sunt români, iar moldovenii sunt unii şi aceiaşi de-a dreapta sau de-a stânga unui rau, Prutul, care ar trebui să ne defineasca, nu să ne despartă“, a declarat la rândul său celălalt candidat la camera inferioară a Parlamentului, Gabriel Augustin Alexandru.
Demersul apare în condiţiile în care România s-a democratizat şi responsabilizat suficient după căderea comunismului, dar şi a blocului sovietic, pentru a revendica anularea pe cale pașnică si cu respectarea principiilor de drept internațional în vigoare a consecinţelor Pactului Ribbentrop-Molotov.

Sursa: botosaninews.ro

Pregătiri pentru 1 decembrie la Nisporeni

Ziua Națională a României este așteptată cu nerăbdare la Nisporeni unde, încă din luna octombrie a demarat o campanie de distribuire de panglică tricolor. 
De această dată, membrii grupului Faptă nu Vorbă au ajuns la Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare”, iar cele câteva sute de metri de panglică tricolor și-au găsit proprietarii. 










Gazeta Memoriei Nr. 1

Primul număr al Gazetei Memoriei și-a găsit cititorii în instituțiile de învățământ din raionul Nisporeni. 
Membrii Grupului Faptă nu Vorbă au ajuns în circa 10 licee, școli profesionale și gimnazii din raion, iar vestea tot circulă în târg, Moș Ion Roată - protagonistul primului număr al Gazetei Memoriei, câștigând admiratori printre rândurile elevilor.

marți, 13 noiembrie 2012

Doisprezece ani fără Gheorghe Ghimpu


Azi se înplinesc 12 ani de la moarte lui Gheorghe Ghimpu (n. 26 iulie 1937, în Colonița, județul Lăpușna, România d. 13 noiembrie 2000 ), deţinut politic în perioada sovietică pentru participarea la fondarea a Frontului Național-Patriotic din Basarabia și Nordul Bucovinei, revoluţionar, profesor şi fondator al Mişcării de Eliberare Naţională din RSSM , deputat în primul Parlament al R. Moldova ales în mod democratic (1990) din partea Frontului Popular din Moldova.

Gheorghe Ghimpu și–a trăit clipa de fericire la 27 aprilie 1990, fiind primul care a dat jos drapelul sovietic și a arborat tricolorul pe clădirea Parlamentului, actualmente Președenția Republicii Moldova.


Gheorghe Ghimpu și colegul său de asociație Ion Caftanat se deplasau în dimineața zilei de 27 octombrie 2000 spre comuna Târnova, jud. Edineț, unde urmau să se întâlnească cu un grup de veterani de război ai Armatei Române. După 3 ore de drum, la ora 6.30 mașina în care se aflau a fost lovită de un camion. Versiunea oficială a autorităților - "Dupa trei ore de drum, la 06.30, din cauze deocamdată necunoscute, Ghimpu a pierdut controlul autoturismului și a lovit în plină viteză un copac." (Basa-Press, 14 noiembrie 2000).

luni, 12 noiembrie 2012

PACT pentru BASARABIA

Noi, organizaţiile şi grupurile de iniţiativă cuprinse în Platforma Civică “Acţiunea 2012”, alături de voluntari şi simpatizanţi, preocupaţi de necesitatea transformării problematice a Unirii  României cu Republica Moldova în prioritatea naţională, propunem tuturor candidaţilor la alegerile parlamentare din 9 decembrie, să semneze şi să îşi asume următorul


În viziunea noastră, acest document este generat de creşterea interesului faţă de viitorul comun al românilor de pe ambele maluri ale Prutului, reflectat şi în acţiunile culturale şi sociale privind reîntregirea naţională, la care s-au manifestat zeci de mii de persoane pe parcursul anului 2012.

De la 1 decembrie, moldovenii trebuie să treacă un examen la limba rusă, dacă vor să muncească în Rusia

Potrivit prevederilor schimbările se vor referi la acei migranți care vor dori să activeze în întreprinderi de gestionare a fondului locativ, comerţ şi în domeniul deservirii sociale. În conformitate cu prevederile documentului, lucrătorii migranți care lucrează în aceste domenii vor fi nevoiţi să posede cunoaşterea limbii ruse nu mai jos de nivelul mediu, atât în momentul dobândirii, cât şi a extinderii permisului de muncă. Pe viitor examenul de limbă rusă poate fi suplinit încă cu câteva obiecte opţionale.

Drept dovada de cunoaștere a limbii ruse, migranţii vor trebui să prezinte un document cu data de până la 1 septembrie 1991, eliberat de către o instituție de învățământ din țara de origine a emigrantului, sau de o instituție de învățământ din Rusia, după data menționată mai sus. De asemenea se cere deținerea unui certificat de susținere a examenului de stat la limbă rusă.

Potrivit preşedintelui Comitetului Dumei de Stat pentru educaţie, Grigori Balîhin, pe tot parcursul anului 2010, mai mult de 3,5 mii de cetățeni străini au primit certificate de cunoaștere a limbii ruse. Totodată, Balîhin a menționat că, nivelul de cunoaștere a limbii ruse va contribui la protecția cetățenilor străini, reducerea riscului de tensiuni sociale, dar va contribui la popularizarea limbii ruse în CSI.

Legea va intra în vigoare începând din 1 decembrie 2012. Cetăţenii statelor Belarus şi Osetia de Sud nu vor trebui să treacă examenul. Asta pentru că limba rusă este limba oficială a ţărilor respective.  


Daca ne gindim bine putem spune ca  un cetatean din Osetia de Sud care nu imbina 2 cuvinte in rusa  va putea lucra fara acest examen,pe cind ceilalti de-alde noi vor da examen si inca ce examen ii va astepta.
Acest fapt denota inca o data ca Rusia simte ca-si pierde fostii robi sovietici si incearca din greu sa-i opreasca .
P.S. Imi pun intrebarea de ce si la noi nu se poate de instituit un asa document ,voi ce credeti?


                                 Sursa:unimedia.md

duminică, 11 noiembrie 2012

Pe 1 Decembrie se anunţă la Alba Iulia cea mai mare manifestaţie Unionistă din România ultimilor 20 de ani !!!


A devenit deja un obicei ca românii să sărbătorească ziua naţională a României la Alba Iulia, în inima Transilvaniei.
Unioniştii din România, după ce au scos în stradă câteva mii de persoane la Bucureşti pe 21 octombrie, vor acum să scoată şi mai mulţi la Alba Iulia.
Aceştia doresc transformarea sărbătorii naţionale într-un mijloc de promovare a ideii de Unire dintre cele două state Româneşti.


 Sursa: moldpress.info

Tinerii dornici de lectură interziși la Bălți



Primăria municipiului Bălți continuă acțiunile de intimidare, marginalizare și ignorare a oricărei inițiative civice ce aparține voluntarilor „Acțiunea 2012” din această localitate.
De această dată, primăria Bălți, prin mijloace meschine, nu oferă posibilitatea unui grup de 25 de tineri din localitate să se întâlnească în sălile bibliotecii publice pentru a desfășura întâlnirile unui club de lectură.
Deși negocierile duse cu direcția Bibliotecii Publice Municipale au fost pozitive, ideea tinerilor fiind salutată de către aceasta, în urma scrisorii adresate primarului de Bălți, Vasili Panciuc, clubului de lectură nu i-a fost acordată sala de lectură a bibliotecii.
Înțelegem atitudinea autorităților comuniste dar și teama acestora de a nu-și pierde pozițiile, însă, ar trebui să se gândească de două ori atunci când vine vorba de apărarea intereselor persoanelor care i-au „ales”.
 

Donație de carte la Băcșeni


Ai carte, ai parte!
La Nisporeni, în perioada lunilor octombrie – noiembrie 2012 se desfășoară o campanie de colectare, donare și distribuire de carte în câteva instituții de învățământ din raion. Ideea aparține Grupului Naționalist Faptă nu Vorbă și Cenaclului Cei cu Inima Română.
Inițiativa a pornit de la necesitatea de carte în grafie latină din școli, lipsa cărților, actualitatea depășită a tematicii lor, dar și interesul din ce în ce mai mare al tinerei generații care a conștientizat valoarea lecturii.
Proiectul se desfășoară în trei etape: colectare, distribuire, implicare post-acțiune, iar la momentul actual, tinerii grupului de acțiune se află la etapa de distribuire a cărților la cele 3 gimnazii din raion selectate ca beneficiari: Băcșeni, Valea Trestieni și Păruceni. 
Astfel astăzi, 10 noiembrie 2012, primele cărți au ajuns la gimnaziul din Băcșeni. Atmosfera din această instituție este una cu totul deosebită, datorită amenajării putându-se observa atât grija administrației gimnaziului pentru valorile naționale, personalitățile marcante ale neamului, cât și atitudinea elevilor față de aceste valori. 
Având încrederea în faptul că beneficiarii acestei donații vor deschide cărțile iar și iar, nouă nu ne rămâne decât să sperăm că lectura va câștiga pozițiile în activitățile cotidiene ale tinerei generații.

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

După luni de suferinţa, artistul Iurie Darie s-a stins din viaţă.

Actorul Iurie Darie a murit vineri, la varsta de 83 de ani, dupa o lunga suferinţă.
Iurie Darie-Maximciuc (n. 14 martie 1929, Vadul Raşcov, judeţul Soroca - d. 9 noiembrie  în Bucureşti) a fost un actor român. Iurie Darie a decedat la vârsta de 83 de ani, la domiciliul său de pe Strada Chile nr. 12 din Bucuresti.

Pentru ca si-a petrecut toata viata pe scena, trupul actorului a fost depus sambata la Teatrul de Comedie, pentru a-i aduce un ultim omagiu toti cei care l-au cunoscut si l-au admirat.

Actorul si-a petrecut ultimele sapte luni de viata intre spital si casa, dar inainte sa moara, a fost acasa, alaturi de cei dragi, asa cum si-a dorit. Anca Pandrea, cu care a impartit 25 de ani de viata, i-a stat alaturi pana in ultimele clipe. Vineri seara a iesit putin sa plimbe cainele, iar cand s-a intors...

Anca Pandrea: "Intre pielicica lui si bluza de la pijamaluta i-am pus un prosop...l-am intors cu spatele, l-am pupat si am simtit ca e rece pe fata si cand l-am mai intors o data deja mi-am dat seama. Am chemat imediat asistenta, a venit ... dar nu s-a mai putut. Nici macar nu eram langa el."

Fiul actorului, Alexandru Darie a fost printre primii care au venit, dupa ce a aflat cumplita veste. Chiar daca deznodamantul nu a fost neasteptat, apropiatii pastrau totusi o farama de speranta, ca Iurie Darie o sa isi revina.

Victor Ila, actor: "Nu era pregatita, va dati seama ca nimeni nu e pregatita sa-i moara barbatul. Ea a tot sperat pana in ultima clipa sa traiasca. Si noi toti care l-am iubit am sperat sa se salveze, dar n-a fost sa fie. Asa a vrut Dumnezeu si s-a intamplat. Dumnezeu sa-l ierte!"

A fost casatorit cu actrita Consuela Rosu. Din casatoria lor s-a nascut, in 1959, Alexandru (Ducu) Darie, care, din 2002, este directorul Teatrului Bulandra din Bucuresti, iar in 2006 a fost ales presedinte al Uniunii Teatrelor din Europa. Dupa moartea Consuelei Rosu, Iurie Darie s-a indragostit de actrita Anca Pandrea, cea de-a doua lui sotie.

Actorul a suferit o interventie chirurgicala pe creier in luna mai si a stat in spital timp de trei luni, iar in ultima perioada, starea lui de sanatate se inrautatise. Astfel, in luna mai, Iurie Darie a fost internat la Spitalul de Urgenta "Bagdasar-Arseni" din Capitala, unde a fost operat pentru montarea unui sistem de drenaj care sa ajute la eliberarea lichidului in plus ce se acumula in zona creierului. Anterior, acesta suferise un accident vascular cerebral. Dupa aceste interventii chirurgicale, starea lui Iurie Darie a inceput sa se deterioreze din ce in ce mai mult.

Cu Iurie Darie, a disparut o stea adevarata a cinematografiei si scenei romanesti, care a fermecat mai multe generatii, si a lasat o amintire de nesters, in inimile celor care l-au aplaudat, macar o data.
Iurie Darie are o cariera remarcabila, ce cuprinde roluri in peste 40 de productii cinematografice. El s-a remarcat si in emisiunile de televiziune pentru copii, in care actorul isi etala abilitatea de a desena, uneori cu ambele maini.

In 2009, Iurie Darie a primit premiul de excelenta pentru intreaga cariera la Festivalul Comediei Romanesti - festCO. Totodata, in martie anul acesta, Iurie Darie a primit premiul Gopo pentru intreaga cariera, iar in 1 iunie a primit o stea pe Aleea Celebritatilor - Walk of Fame din Capitala.

Sursa: ProTv.ro

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Suporterii Daciei Chisinau INTERZISI pentru ca au scandat “Basarabia e Romania”


Veste şocantă în fotbalul moldovenesc! Conducerea clubului Olimpia Bălţi a anunţat interzicerea accesului pe stadion fanilor echipei Dacia Chişinău de la partida de duminică de pe stadionul Orăşenesc.
Interzicerea este una incredibilă şi se “datorează” faptului că suporterii chişinăuieni ai Daciei au scandat la meciul anterior de la Bălţi cuvintele: Basarabia e România!
Clubul FC Dacia a fost înştiinţat printr-o scrisoare că: “Suporterii FC Daciei au deteorat imobilul (scaunele tribunei) stadionului la meciul precedent şi au scandat slogane politice (Basarabia e România) la meciul anterior disputat la Bălţi, astfel, FC Olimpia interzice fan-clubului FC Daciei accesul pe stadion la meciul de duminică!”
Preşedintele clubului de fotbal Dacia Chişinău, Zinaida Jioară, a declarat pentru Jurnal.md, că nu va interzice suporterilor să strige în limba de stat, nici nu le va ordona ce să scandeze pe stadioane: „Este inadmisibil ce se întâmplă! Noi nu putem să închidem gura fanilor şi nu vom purcede la interzicerea libertăţii la exprimare. Nu au fost scandări politice, nu au fost scandări rasiste, nu au fost ofensaţi ori agresaţi verbal jucătorii, arbitrii sau spectatorii!”
Meciul de la Bălţi este unul cu grad ridicat de risc privind incidente între suporterii locali, loiali guvernării locale, de limbă rusă şi cei ai Daciei, care vorbesc limba de stat. Mai mult de atât meciul este unul foarte important pentru Dacia, care o victorie ar însemna 3 puncte preţioase în urmărirea liderului Sheriff, astfel încât aportul fanilor este unul esenţial în această deplasare. De pe FrontPress.ro
Mai multe informații găsiți pe blogul oficial al grupării Noua Legiune.

Gazeta Memoriei


„Cine uită, nu merită.” – Nicolae Iorga
Grupul Naționalist Faptă nu Vorbă lansează luni, 5 noiembrie 2012, Campania Gazeta Memoriei în liceele din raionul Nisporeni.
Scopul campaniei este de a informa și sensibiliza liceenii cu privire la datele marcante din istoria neamului, personalitățile verticale ale timpurilor, evenimentele ce au schimbat cursul istoriei.
Printre rezultatele pe care le așteptăm se numără sporirea interesului tinerei generații față de adevăr: identitatea națională, valorile naționale, apartenența la neam și la țară.
Faptele nu vorbele să ne caracterizeze!

miercuri, 31 octombrie 2012

Ion și Doina Aldea Teodorovici niciodată uitați

              La 20 de ani de la trecerea la Domnul a inimilor gemene, Ion și Doina Aldea Teodorovici, voluntarii Platformei Civice „Acțiunea 2012” s-au tot adunat pentru a le aduce un omagiu regretaților neamului. Prima acțiune a avut loc duminică, 28 octombire, la Coșereni, locul unde a avut loc tragicul accident în urma căruia soții Aldea Teodorovici și-au pierdut viața. Au urmat acțiunile gemene de la Chișinău și Bălți de luni, 29 octombrie.
            Comemorarea de la Chișinău a fost organizată de către Grupul Naționalist „Faptă nu Vorbă”, grup ce face parte din Platforma Civică „Acțiunea 2012”. Începând cu ora 18:30, la Monumentul lui Ștefan cel Mare s-au adunat zeci de oameni de bună credință ce îi poartă vii în inimi pe Ion și Doina.
            Coloana de manifestanți s-a deplasat până la monumentul celor doi păstrând liniștea cea de taină, semn al momentului de reculegere ce a continuat. Ajunși în scuarul ce adăpostește amintirea inimilor gemene, participanții au invocat momentele de cotitură din viața neegalatului cuplu, importanța activității celor doi pentru obținerea independenței și trecerea la grafia latină. Manifestația a continuat cu recitarea de versuri și fredonarea unor cântece din repertoriul familiei Aldea Teodorovici.
            Nu au lipsit lumânările și florile – „cele ce mai pot readuce în zilele noastre puritatea și noblețea cauzei pentru care au luptat”, așa cum a ținut să menționeze o tânără prezentă la eveniment.
            Fiind cei ce continuăm lupta de reîntregire națională, noi nu ne uităm eroii, noi ducem la capăt ceea ce apostolii neamului au început – desăvârșirea unității naționale!

vineri, 26 octombrie 2012

IN MEMORIAM Doina și Ion Aldea Teodorovici



            La 20 de ani de la trecerea la cele veșnice a patriarhilor românismului spațiului dintre Prut și Nistru, Grupul Naționalist Faptă nu Vorbă, parte componentă a Platformei Civice „Acțiunea 2012” invită oamenii de bună credință cu o lumânare și o floare pentru a aduce un omagiu Doinei și lui Ion Aldea Teodorovici.

            Vă așteptăm luni, 29 octombrie, la ora 18:30 la Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău pentru a merge la Monumentul Doinei și al lui Ion Aldea Teodorovici unde vom ține un moment de reculegere.

marți, 23 octombrie 2012

Faptă nu Vorbă: Nimeni Altu’ cu tricoul grupului naționalist



Miercuri, 17 octombrie 2012, în Dublin Pub din Iași a avut loc un concert Nimeni Altu’, concertul făcând parte din turneul de promovare a albumului „Transmisii în distors”.

În sală au fost prezenți și câțiva membri ai Grupului Naționalist Faptă nu Vorbă. Aceștia au schimbat  câteva vorbe cu artistul și i-au făcut cadou un tricou al grupului. 


duminică, 21 octombrie 2012

PACT pentru BASARABIA


Noi, organizaţiile şi grupurile de iniţiativă cuprinse în Platforma Civică “Acţiunea 2012”, alături de voluntari şi simpatizanţi, preocupaţi de necesitatea transformării problematicii Unirii României cu Republica Moldova în prioritate naţională, propunem tuturor candidaţilor la alegerile parlamentare din 9 decembrie, să semneze şi să îşi asume următorul

În viziunea noastră, acest document este generat de creşterea interesului faţă de viitorul comun al românilor de pe ambele maluri ale Prutului, reflectat şi în acţiunile culturale şi sociale privind reîntregirea naţională, la care s-au manifestat zeci de mii de persoane pe parcursul anului 2012.

Considerăm că societatea românească s-a democratizat şi responsabilizat suficient după căderea comunismului, dar şi a blocului sovietic, pentru a revendica anularea pe cale pașnică si cu respectarea principiilor de drept internațional în vigoare a consecinţelor Pactului Ribbentrop-Molotov.

Solicităm în mod deschis politicienilor care reclamă voturile românilor să se responsabilizeze şi să aducă în graniţele naţionale cei peste trei milioane de români de la Est de Prut, privaţi de dreptul la Patria Mamă, bunăstare, securitate și identitate națională.

Considerăm că este necesar ca toţi factorii de răspundere din România şi Republica Moldova să fie promotorii solidarităţii naţionale şi ai reunirii românilor de pe cele două maluri ale Prutului, mai presus de ideologiile de partid.

În acest sens, PACTUL PENTRU BASARABIA reprezintă un angajament și un set de măsuri concrete care vor fi implementate pentru reunirea celor două state româneşti.
Asumarea este publică, ceea ce înseamnă că semnatarii oferă o garanție a efortului depus în viitor în acest sens, nu un simplu artificiu electoral menit să extindă numărul votanților.
Platforma Civică Acţiunea 2012, coaliţie formată din peste 30 de organizaţii nonguvernamentale şi grupuri de iniţiativă care militează pentru reunirea României cu Republica Moldova, organizatoarea Marşului pentru Unire de la Bucureşti, din 21 octombrie, în asentimentul tuturor celor prezenţi la această manifestaţie, înaintează următoarele:
ASUMARE PUBLICĂ
•  Apariţii publice în care să susțină reunirea celor două state românești şi recunoaşterea existenţei unui singur popor pe ambele maluri ale Prutului. Termen: înaintea alegerilor din decembrie 2012.
•  Discursuri în plenul Parlamentului care amintesc de necesitatea refacerii unității naționale a neamului românesc prin reunirea cu Republica Moldova, ținute cu ocazia sărbătorilor naționale și nu numai.

LEGISLATIV
•  Garantarea securității Republicii Moldova de către statul român si partenerii săi internaționali, în cazul unei agresiuni externe.
•  Finalizarea procedurilor de adoptare a zilei de 31 august (Ziua Limbii Române) ca sărbătoare legală.
•  Acordarea cetăţeniei române în mod automat şi simplificat tuturor celor care se declară etnici români în documentele oficiale din Republica Moldova.
•  Desființarea obligației privind necesitatea deținerii sumei de minimum 500 de euro în cazul acordării vizei pentru cetățenii Republicii Moldova care doresc să viziteze România.

ECONOMIC
•  Crearea spațiului economic comun prin:
•  Subvenționarea taxelor suplimentare pentru produselor fabricate în Republica Moldova;
•  Integrarea celor două sisteme energetice naţionale;
•  Integrarea infrastructurii aeroportuare, feroviare şi de transport rutier;
•  Integrarea sistemului poştal şi unificarea sistemului de telefonie
•  Deschiderea pieței de muncă pentru toți cetățenii Republicii Moldova.
•  Sprijinirea companiilor din România și din Republica Moldova în vederea extinderii activității pe întreg spațiul celor două state românești.

INSTITUȚIONAL
•  Crearea unui departament pentru reintegrarea Republicii Moldova, aflat în subordinea directă a primului ministru.
•  Integrarea în strategia euro-atlantică a României a unui capitol privind renirea cu Basarabia şi rolul acesteia în securitatea naţională dar și a flancului estic al NATO și al Uniunii Europene.
•  Compatibilizarea legislativă dintre România și Republica Moldova prin implementarea reglementărilor din acquis-ul legislativ european tradus integral în limba română, folosind expertiza Rom â ni e i , de către Ministerul Justi ț iei ș i Consiliul Superior al Magistraturii de la Bucure ș ti, respectiv Chi ș in ă u , precum ș i de către Institutul European din Rom â nia .
•  Bugetarea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni cu o sumă egală cu suma acordată de statul român minorităților naționale din România.
•  Numirea la conducerea ambasadei de la Chișinău, a Institutului Cultural Român – Chișinău și a Institutului Eudoxiu Hurmuzachi, a unor persoane competente, care să servească în mod real interesele românești.
•  Finanțarea de către Guvernul României, în parteneriat cu Ministerul Culturii de la Chișinău, a traducerii integrale în limba română a materialelor video, conform legislației Republicii Moldova.
•  Deschiderea unui studiou al Televiziunii Române la Chișinau, care să transmită zilnic informații în și din Republica Moldova, astfel ca publicul să fie ancorat în realitatea cotidiană a celor două spații.

EDUCAȚIONAL
•  Crearea în cadrul Ministerului Educației și Cercetării al României a unui birou special responsabil cu integrarea culturală și socială a studenților și elevilor basarabeni aflați la studii în România.
•  Regândirea sistemului de selecţie a burselor acordate tinerilor din Republica Moldova astfel încât aplicantul să poată demonstra atașamentul față de cultura, spiritualitatea și valorile românești.
•  Introducerea în manualele de istorie a unui capitol special despre despre românii din jurul frontierelor și din Balcani, în special privind istoria comună a românilor de pe cele două maluri ale Prutului.
Politicienii, ca oameni de stat care cunosc istoria poporului pe care îl conduc, ştiu că „Basarabia e România”, iar în acest sens, noi, românii, aşteaptăm ca ei să acţioneze pentru îndeplinirea idealurilor naționale.

21 octombrie 2012
Platforma Civică “Acțiunea 2012”