Veste şocantă în fotbalul moldovenesc! Conducerea clubului Olimpia Bălţi a anunţat interzicerea accesului pe stadion fanilor echipei Dacia Chişinău de la partida de duminică de pe stadionul Orăşenesc.
Interzicerea este una incredibilă şi se “datorează” faptului că suporterii chişinăuieni ai Daciei au scandat la meciul anterior de la Bălţi cuvintele: Basarabia e România!
Clubul FC Dacia a fost înştiinţat printr-o scrisoare că: “Suporterii FC Daciei au deteorat imobilul (scaunele tribunei) stadionului la meciul precedent şi au scandat slogane politice (Basarabia e România) la meciul anterior disputat la Bălţi, astfel, FC Olimpia interzice fan-clubului FC Daciei accesul pe stadion la meciul de duminică!”
Preşedintele clubului de fotbal Dacia Chişinău, Zinaida Jioară, a declarat pentru Jurnal.md, că nu va interzice suporterilor să strige în limba de stat, nici nu le va ordona ce să scandeze pe stadioane: „Este inadmisibil ce se întâmplă! Noi nu putem să închidem gura fanilor şi nu vom purcede la interzicerea libertăţii la exprimare. Nu au fost scandări politice, nu au fost scandări rasiste, nu au fost ofensaţi ori agresaţi verbal jucătorii, arbitrii sau spectatorii!”
Meciul de la Bălţi este unul cu grad ridicat de risc privind incidente între suporterii locali, loiali guvernării locale, de limbă rusă şi cei ai Daciei, care vorbesc limba de stat. Mai mult de atât meciul este unul foarte important pentru Dacia, care o victorie ar însemna 3 puncte preţioase în urmărirea liderului Sheriff, astfel încât aportul fanilor este unul esenţial în această deplasare. De pe FrontPress.ro
Mai multe informații găsiți pe blogul oficial al grupării Noua Legiune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu