marți, 2 octombrie 2012

Descoperă-ți adevărata Capitală – 20-21 octombrie


…soarele răsare-n București
Platforma Civică Acțiunea 2012 te invită să descoperi capitala tuturor românilor: Bucureștiul. În weekendul 20-21 octombrie ești invitatul nostru în a descoperi clădirile, străzile și oamenii Micului Paris.
Pentru membrii Acțiunii 2012 din Republica Moldova care achită luna aceasta cotizația anuală (în valoare de 300 de lei MD), punem la dispoziție gratuit locuri dus-întors într-un autocar care pleacă vineri seară (19 octombrie) și se întoarce luni la prima oră (22 octombrie) în Chișinău. Cei care au nevoie vor fi cazați de frații și surorile lor din București.

Programul și-l face fiecare participant în parte, din partea organizatorilor urmând să vină propuneri de trasee turistice, locuri de vizitat și localuri specifice. În cadrul programului va avea loc o conferință privind identitatea națională, organizată de Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni.

* Înscrierile se fac până în data de 10 octombrie la emailul contact@actiunea2012.ro sau la telefonul 068409970(după ora 14.00). Înregistrați-vă până la această dată pentru a reuși să perfectăm viza de intrare în România pentru cei care au nevoie de ea. În caz că numărul solicitărilor depășește 50 de persoane, sunt selectate persoanele care s-au înscris primele.
** Adeziunile la Platforma Civică Acțiunea 2012 se fac la adresa http://actiunea2012.ro/adeziuni
Plata cotizației oferă și anumite avantaje cum ar fi card de membru personalizat și acces preferențial la materialele personalizate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu