Guvernul României a avizat, miercuri, indicatorii tehnici de construcţie a conductei de interconectare a sistemului de transport gaze din România şi Republica Moldova, pe ruta Iaşi-Ungheni, transmite Mediafax, preluat de Romanian Global News.
Conducta de interconectare a reţelelor de gaze din România şi Republica Moldovava avea o lungime de 43 de kilometri şi o capacitate maximă de transport de 1,5 miliarde de metri cubi pe an şi urmează să fie finalizată în aproximativ doi ani.
"Este un proiect agreat de mai mult timp la nivelul principiilor şi discuţiilor politice, dar care niciodată nu a fost pus în practică. De fiecare dată, din partea Guvernului României au fost vorbe frumoase şi atât, dar acum a fost aprobat", a spus premierul Victor Ponta.
El a arătat că acest proiect are o importanţă strategică şi politică pentru colaborarea între cele două state romanesti.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la începutul lunii mai, că finalizarea gazoductului Iaşi-Ungheni, prin care se vor interconecta sistemele de gaze ale României şi Republicii Moldova, are ca termen a doua parte a anului 2014.
Conducta va avea o lungime de 43,28 km şi diametrul de 20"(Dn 500). Pe teritoriul României lungimea conductei va fi de 32,8 km, iar pe cel al Republicii Moldova de 10,48 km. Lungimea traversării râului Prut este de 736 metri din care 602 metri teritoriul României şi 134 metri pe teritoriul Republicii Moldova.
Conform fişei tehnice convenită între specialiştii celor două ţări conducta va asigura un tranzit de 1,5 miliarde metri cubi anual pe ruta Iaşi-Ungheni.
Costurile de construcţie sunt estimate la 20 milioane euro, din care partea României va fi de circa 15 milioane euro.
Republica Moldova în prezent poate importa gaze doar din direcţia Est, iar această conductă ar putea să permită importul de gaze şi din Vest.
Sursa: Romanian Global News
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu