Nu mai putin de 11 monumente ale domnitorilor romani vor fi construite pana in august 2012 peste Prut. Zece
consilii judetene din tara vor construi un ansamblu de 11 astfel de
monumente in comuna Cricova din Republica Moldova, dupa ce autoritatile
raionale de peste Prut au cerut un sprijin financiar in acest sens, a
declarat miercuri, la Iasi, presedintele Consiliului Judetean,
Constantin Simirad.
El a precizat ca ansamblul este ridicat cu
ocazia implinirii a 200 de ani de la Tratatul de Pace de la Bucuresti
(1812), cand s-a incheiat razboiul ruso-turc, iar Imperiul Otoman a
cedat rusilor mai multe tinuturi romanesti, inclusiv Basarabia. Valoarea
totala a proiectului este de aproape 80.000 euro. „Am contactat mai
multi presedinti de consilii judetene din tara care si-au luat
angajamentul de a finanta cate un bust si soclul aferent, fiind vorba de
11 domnitori. Fiecare monument va costa in jur de 30.000 lei, iar eu am
propus ca aceeasi scoala de sculptura sa faca lucrarile, respectiv
Uniunea Artistilor Plastici”, a declarat seful CJ Iasi, Constantin
Simirad. Potrivit acestuia, vor fi realizate busturi in memoria lui
Alexandru cel Bun (CJ Vaslui), Alexandru Ioan Cuza (CJ Iasi), Dimitrie
Cantemir (CJ Suceava), Petru Rares (CJ Neamt), Vlad tepes (sector 4
Bucuresti), Mihai Viteazul (CJ Timisoara), Mircea cel Batran (CJ Buzau),
Vasile Lupu (CJ Botosani), Tudor Vladimirescu (CJ Galati) si Alexandru
Lapuseanu (CJ Bacau). Bustul lui Stefan cel Mare, care va ocupa un punct
central al gradinii publice din Cricova, va fi finantat de consiliile
judetene din Iasi si Suceava.
Sursa: karadeniz-press.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu