Împlinirea a 60 de ani de la adormirea întru Domnul a basarabeanului Valeriu Gafencu a fost marcată la Bălţi
prin organizarea unui simpozion şi decernarea premiilor câştigătorilor
concursului de eseuri „In memoriam Valeriu Gafencu”. Ambele evenimente
s-au desfăşurat în clasa în care Valeriu şi-a petrecut anii de liceu.
Simpozionul,
care a avut loc joi, 16 februarie, a început cu o slujbă de pomenire a
martirului, săvârşită de părintele Valeriu Cernei, parohul bisericii din
satul Răzălăi. „Vă îndemn să cercetaţi şi să aflaţi că Valeriu Gafencu
este un exemplu viu pentru noi toţi, în special pentru dumneavoastră,
tinerii.” a fost îndemnul preotului Valeriu pentru cei prezenţi.
După
oficierea slujbei au fost rulate câteva secvenţe din filmul documentar
„Noaptea patimilor” în care se relatează amănunţit viaţa tânărului
basarabean, de obârşie din oraşul Sângerei. Cu un cuvânt de precizare a
circumstanţelor istorice, dar şi de explicare a cauzei pentru care
Valeriu Gafencu este numit „Sfântul Închisorilor” a venit profesorul
universitar Vasile Dobrogeanu: „Acest tânăr care a învăţat în liceul
„Ion Creangă”, în această clasă, a înţeles că principala menire a
tinerei generaţii din perioada interbelică era să întărească credinţa în
Dumnezeu şi să şlefuiască diamantul numit neamul românesc.”
În
încheierea simpozionului au fost decernate premiile câştigătorilor
concursului de eseuri „In memoriam Valeriu Gafencu” cu tema „Rolul
creştinismului în promovarea valorilor naţionale”. Câştigătoarea
concursului a fost desemnată Cristina Zelinschi, elevă în clasa a 10-a
la liceul „Ion Creangă” din satul Rădoaia, raionul Sângerei. Astfel, pe
lângă titlurile de carte câştigate, printre care şi cartea „Sfântul
Închisorilor” realizată de monahul Moise de la mănăstirea Oaşa, eseul
Cristinei are şansa să fie publicat în revista „ROST”.
Amintim că simpozionul şi concursul de eseuri au fost organizate din iniţiativa platformei civice „Acţiunea 2012”
în colaborare cu Universitatea de Stat din Bălţi „Alecu Russo”,
Asociaţia Istoricilor din Republica Moldova şi Muzeul de Istorie şi
Etnografie din Bălţi. Sursa: Basarabia91.net
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu