TEROAREA ROŞIE IN BASARABIA: Soldații sovietici omorau la stânga și la dreapta

„La şcoală ne-au spus să numim o profesie care ne place și eu am ales să cânt. Dar în 1940 au venit sovieticii şi ne-au „eliberat” de orice vis normal. Cariera mea de artist plină de foame şi nevoi mi-am făcut-o pe întinsurile reci siberiene.”
(Din povestirea lui Mihai Țîrdea, fost deportat la vârsta de 12 ani din s. Tătăreşti, Strășeni.)

„Eliberatorii” mai întâi ne-au numărat

Într-o notă a unui oarecare Goglidze, reprezentantul la Chișinău al comitetului central al partidului comunist (bolșevic), adresată în mai 1941 dictatorului Stalin, sunt indicate nouă categorii de oameni ce urmau a fi deportați. Printre aceștia: 980 de foști activiști ai partidelor istorice din România, 652 de primari și deputați, 440 de polițiști și jandarmi, 147 posesori de terenuri etc. Cifra generală diferă de la caz la caz, se știe însă că poliția sovietică (NKVD) a afișat cheltuieli „de drum” la transportarea deportaților pentru 85 mii de persoane din RSSM și republicile baltice. Ca să ascundă urmele genocidului, în timpul retragerii lor din Chișinău, în 1941, sovieticii au ars tot ce se putea. Ceva mai multe arhive însă au rămas de la deportările anului 1949 denumite „Operaţiunea Yug”.

Mobilizarea totală a activiştilor

O notă a secretarului de partid comunist din raionul Strășeni. G. Chiriac, adresată şefului său din Chișinău, renumitul secretar „tov. Coval”, informează pas cu pas despre acţiunile întreprinse de autorități în nopțile și zilele deportării.

Documentul notează că „operațiunea de expulzare” a început încă la 4 iulie 1949, prin convocarea mai întâi a activiștilor raionali delegați, apoi în toate localitățile, unde spre seara zilei următoare au fost organizate adunări ale colhoznicilor și ședințe restrânse cu cercuri de activiști locali. Adunările au ținut până la sosirea lucrătorilor NKVD, în vederea operației de expulzare a „chiaburilor și altor elemente ostile”. În ziua operației au fost mobilizați toți comuniștii locali, comsomoliștii și activiștii apartinici.

În lista celor supuși deportării figurau 349 de familii de „chiaburi și alte elemente dușmănoase”. La 6-7 iulie, la gara din Strășeni au ajuns doar 252 de familii (733 de persoane, dintre care: 291 de bărbaţi, 300 de femei, restul fiind bătrâni, copii și adolescenți).

Documentul mai informează că „în noaptea de 5-6 iulie s-au ascuns 69 de familii ce urmau a fi deportate”, în majoritatea cazurilor cei ascunşi fiind capii familiilor. „Aceştia s-au aciuat prin păduri sau pe la rude și fac agitație contrarevoluționară mișelească”.

Este semnificativă stricta conspirație în care sovieticii au efectuat pregătirile pentru operațiunea de genocid antibasarabean din 1949. Același document mai specifică următoarele: „La 5 iulie, când pe șoseaua dinspre Strășeni spre Nisporeni și Călărași se deplasau coloanele de mașini, în satele de tranzit, Vorniceni, Lozova și altele au fost lansate zvonuri precum că a început războiul. Chiar și tovarășii noștri de partid telefonau în centrele raionale și întrebau dacă nu cumva a început războiul și încotro merg aceste mașini. Le răspundeam că această mișcare de trupe și automobile sunt probabil manevre militare”.

Secretarul raional îi informează pe mai-marii săi bolșevici din Chișinău că „în timpul operației de deportare s-au produs patru cazuri de omor” și le nominalizează succint pe fiecare. S-a grăbit însă demnitarul să-și spele mâinile de sânge, căci confruntând și alte surse din vremea respectivă, inclusiv notele securității, aflăm mai multe cazuri de aplicare a armei de foc împotriva populației pașnice. Iată doar câteva dintre ele.

În satul Ciuciuleni, sergentul rus Bogomolov, care stătea la pânda gospodăriei unui țăran fugar, a împușcat-o mortal pe copila Pelagheia Bodrug (de 15 ani) care trecea pe lângă casă și, observând soldatul, a prins a fugi.

Două omoruri s-au produs în zona Voinova-Bravicea, unde au fost împușcaţi fiul pădurarului şi o fetiţă, numai pentru că s-au ascuns de soldații sovietici. La marginea satului Recea a fost împușcat cetăţeanul Sârghi din Greblești.

La fel de tragică a fost și moartea țăranului Alexei Croitoru din Strășeni, în vârstă de 60 de ani. Soldatul rus Kuznețov cu tovarășul său i-au spart țeasta cu patul armei numai pentru că bătrânul nu le-a dat vin.

Unii zăceau în vagoanele deportării, cei rămași construiau „comunismul”

Imediat după operațiunea de deportare, sovieticii au hotărât să „bată fierul cât e cald”. În toate localităţile au fost organizate adunări generale ale populației care trebuia să confirme „dragostea lui Stalin pentru popor” și dorința țăranilor de formare cât mai grabnică a colhozurilor. În satul Tătărești, această adunare a avut loc chiar în ziua de 7 iulie, adică atunci când trenul cu cei sortiţi abia se mişcase din gară. În prezența trimișilor raionali, președintele sovietului sătesc din această localitate, Dumitru Anton, a declarat cu emfază: „Inamicul a fost distrus, acum vom putea construi cât mai curând viitorul nostru comunist”... Cam astfel au sunat discursurile în toate satele Basarabiei din zilele cu pricina. Astfel, țăranii s-au văzut nevoiți să se înscrie cât mai curând în colhozuri, doar să scape de urgie.

Oricum, după asemenea „grijă pentru oameni” venită pe vârful baionetelor sovietice, populaţia basarabeană a prins a aştepta ce va urma, cine va fi următorul. Multe familii au prins a-şi părăsi vetrele pentru a se salva, opunând o anumită rezistenţă antisovietică, inclusiv cu arma în mână.

Nota nominalizată spune în acest sens că „în satul Strășeni, un oarecare mijlocaş Agapie Sârcu, fost membru al Partidului Liberal Român, face propagandă printre țărani precum că degrabă vor fi deportați toți cei care nu se înscriu în colhoz”. Un alt cetățean, „chiabur și el”, Simion Căuș, rămas acasă deoarece fiul său se afla în armata sovietică, le spunea oamenilor că nu l-au luat „numai pentru că n-au mai rămas locuri în vagoanele spre Siberia”.

La 8 și 9 iulie, în satele Recea, Zubrești și Ghelăuza, r. Străşeni, au fost difuzate în locurile publice foi volante anonime care îi amenințau cu moartea pe activiștii sătești și că vor fi incendiate diverse obiective colhoznice. La Pănășești au circulat zvonuri precum că a fost efectuată doar deportarea primei serii de gospodari, urmând să fie trimise în Siberia alte 40 de familii.

Sovieticii se mai plâng că „elementele dușmănoase răspândesc și alte zvonuri. Cică degrabă va începe un nou război, deoarece așa a fost și în anul 1941. Doar la câteva zile după deportări a pornit războiul. „Astfel, unii cetățeni inconștienți au început a-și face rezerve de provizii și de apă ca să poată supraviețui ș.a.m.d.”

Jurnal.md via Romanian Global News