joi, 2 august 2012

Acţiunea 2012:” Partidul comunist va dispărea în următorii ani… “


Iată principalele declaraţii ale Acţiunii 2012 în cadrul conferinţei de presă legată de marşul unionist de la Bălţi de pe 5 august.
Acţiunea 2012 este o organizaţie neguvernamentală şi apolitică ce reuneşte peste 30 de ONG-uri şi peste 10 000 de simpatizanţi.

După cum bine se ştie scopul principal al organizaţiei este acela de realiza acţiuni care să aibe ca finalitate Unirea prin Voinţă Populară a celor două state Româneşti, Republica Moldova şi România şi reintrarea în drepturi depline ca cetăţeni europeni a tuturor celor care acum locuiesc în Republica Moldova indiferent de ce limbă vorbesc . Nu admitem nici o altă formă decât Unirea prin Voinţă neamului românesc de pe cele două maluri ale Prutului.

Legat de Manifestaţia organizată la Cahul felicităm forţele de ordine aflate în stradă pentru modul în care ne-a fost asigurată securitatea dar aducem critică conducerii de vârf datorită faptului că a permis desfăşurarea unei contramanifestaţii dovedite a fi violentă din experienţa anterioară. Un stat de drept este un stat în care cetăţenii au Dreptul de a respecta Regulile impuse şi nu libertatea de a face ce doresc cu afectarea drepturilor celorlalţi.
După cum bine se ştie pe data de 5 august Acţiunea 2012 va organiza un nou marş la Bălţi. Scopul acestui marş, pe lângă cel de promovare a ideilor unioniste, este acela de a atrage atenţia opiniei publice asupra încercărilor partidului comunist de a destabiliza Republica Moldova prin încercarea de Federalizare sau desprindere administrativă şi a altor provincii după modelul Transnistriei.

Acţiunea 2012 a militat întotdeauna paşnic pentru drepturile europene ale basarabenilor, pentru unitatea acestui teritoriu şi extinderea prin Unirea cu România şi nu precum comuniştii pentru subminarea statului, mafiotizarea acestuia şi Dezintegrare.

Mergem la Bălţi pentru că noi considerăm că e nevoie ca societatea civilă să reacţioneze la încercările repetate ale lui Voronin şi ale Partidului comunist de subminare a democraţiei şi a statului de drept din Republica Moldova. Mergem la Bălţi pentru a atrage atenţia actualei guvernări spre a fi mai fermă, mai categorică în susţinerea traseului european.

Reacţiile partidului comunist , de protest în faţa creşterii dorinţei de intrare în Europa prin intermediul Unirii cu  România sunt unele de normale de panică având în vedere că acolo nu sunt admise regimuri criminale şi totalitare aşa cum a fost cel al lui Voronin. Partidul comunist va dispărea în următorii ani  iar acesta încearcă acum să sacrifice pe toţi basarabenii aruncând statul în anarhie.

Aş ruga pe tinerii şi pe părinţii acestora să nu uite ce s-a ieşit în stradă în 2009.  Tinerii au ieşit pentru democraţie iar Voronin şi regimul său criminal comunist a înţeles să rezolve acea situaţie prin violenţă, crime, violuri, torturi.  Acele vremuri nu sunt departe iar acum ne aflăm în faţa unei alte încercări ale Comuniştilor de a instaura aşa cum ştiu ei mai bine, adică prin violeţă, anarhia în Republica Moldova. Basarabenii să nu uite acele crime din 2009 care şi astăzi au rămas nepedepsite, aşa cum au şi obligaţia de a nu uita cine este vinovat pentru ele.

Nu mergem la Bălţi pentru a provoca pe cineva ci mergem acolo deoarece cu atât mai mult acea zonă are nevoie de diversitate în manifestare dar şi de o atenţie specială. Basarabenii din Bălţi, indiferent dacă sunt români, ucrainieni sau ruşi trebuie să ştie că dreptul la bunăstare le aparţine şi că dreptul de a trăi în Europa prin România este al tuturor indiferent de limba vorbită.

Unirea cu România înseamnă bunăstare pentru toţi şi asta de a doua zi. Ruşii şi Ucrainienii înţeleg acest  lucru cel mai bine , lucru care explică procentul celor care revendică cetăţenia română, procent de câteva ori mai mare decât al românilor. De aceea nu înţelegem de ce Liga Tineretului Rus îşi face prezenţa la fiecare din acţiunile noastre în calitate de contramanifestanţi . Ar trebui să vină alături de noi şi să adopte atitudinea ruşilor din ţările baltice care au ales în mod clar un traseu european şi democratic.

Îi invităm pe această cale în mod deschis să ia legătura cu noi deoarece  credem că am fost greşit înteleşi. Noi luptăm inclusiv pentru drepturile lor şi nu aducem acuze vorbitorilor de limbă rusă care au avut la fel de mult de sugerit în urma regimurilor totalitare care au încercat să distrugă  această parte de românitate. Există în România comunităţie puternice maghiare, ruse, ucrainieni care niciodată nu au adus acuze de încălcare a drepturilor lor de către statul român.

Declaraţiile publice ale unor oficialităţi publice comuniste lasă de dorit privitor la modul în care ei văd a sprijini democraţia. Am văzut ieşiri publice cu instigare la violenţă şi ură interetnică. Nu mai amintesc acum de manifestarea publică a unora faţă de interesul de a aduce infractori de drept comun cu autobuzul pentru a face o contramanifestaţie. Avem siguranţa şi garanţia că forţele de ordine îşi vor face datoria. Nu vom răspunde sub nici un fel la violenţă , nu vom răspunde la ura interetnică cu atât mai mult cu cât există mulţi tineri membri ai Acţiunii 2012 care sunt ruşi sau ucrainieni. Mergem la Bălţi pentru a respecta legea.
Sursa: Moldpress

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu