În organizarea Centrului Român de Studii și Strategii, Asociației “George Marshall” – Republica Moldova și a Centrului European pentru Studii Etnice al Academiei Române, în parteneriat cu Platforma Civică “Acțiunea 2012”, luni, 20 august, de la ora 15.00 va avea loc la Chișinău conferinta-dezbatere cu tema “REUNIREA CELOR DOUA STATE GERMANE model de integrare euro-atlantică pentru R. Moldova, prin REUNIREA CELOR DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI”. Evenimentul se va desfășura în Chișinău, la hotelul Leogrand, sala Begon
ia (str. Mitropolit Varlaam nr. 77).
La conferință vor participa analiști, jurnaliști, oameni politici, diplomați și membri ai organizațiilor civice de pe cele doua maluri ale Prutului. În cadrul lucrărilor se vor face publice rezultatele unui sondaj de opinie de Centrul Român pentru Studii și Strategii, efectuat în România în luna iunie, în care este abordat inclusiv relația dintre România și Republica Moldova. Organizatorii evenimentului anuntă că intrarea se va face pe bază de invitație sau prin prezența pe lista de invitați. Dacă doriți să participanți la conferință va trebui să vă înregistrați până duminică, 19 august, ora 19:00 la numărul de telefon 078414245 sau la adresa de e-mail contact@actiunea2012.ro. |
http://www.facebook.com/events/355386217868938/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu