duminică, 15 iulie 2012

Lenin de la Dondușeni, la pâmânt.


Lenin de la Dondușeni, la pâmânt
Foto: captura imagini video/arena.md

Decapitat, demolat, restaurat, murdărit cu vopsea și din nou doborât la pâmânt - asta este soarta monumentului lui Vladimir Ilici Lenin din centrul oraşului Donduşeni. În noaptea aceasta, 14 spre 15 iulie, statuia liderului bolșevic a fost din nou făcută una cu pământul. Ca și data trecută, pe postament au rămas doar picioarele.

Potrivit arena.md, monument ar fi fost doborât de un tractor. Vineri, 13 iulie, o decizie în acest sens a fost luată de Consiliul local Donduşeni.

Acum mai bine de trei luni acesta a fost distrus: în noaptea de 27 martie, statuia a fost sfărâmată în două, iar capul chipului de piatră a ideologului bolşevic a căzut la pământ. La doar două săptămîni, conducerea locală comunistă a restaurat monumentul.  Nou-nouţ, acesta a sclipit în razele soarelui nu mult timp. Peste o lună, la 25 aprilie, monumentul a fost vandalizat - stropit cu vopsea din cap până în picioare.

UNIMEDIA precizează că potrivit Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor, în 2010, în Republica Moldova,cu excepția UTA Găgăuzia, existau cel puţin 13 monumente ale liderului bolșevic, majoritatea din ele fiind edificate în nordul țării. Rezultatele alegerilor parlamentare arată că anume acolo, populația este nostalgică după trecutul comunist, votând masiv Partidul Comuniștilor. Și în Chișinău există 2 monumente ale lui V.I. Lenin - unul situat la „Moldexpo” şi altul în curtea sediului PCRM.

Sursa: UNIMEDIA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu