Ministerul Educaţiei de la Bucureşti a făcut public regulamentul de admitere la studii a etnicilor români din străinătate. Pentru anul universitar 2012- 2013, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului din România a alocat 2.300 de locuri în universităţile din ţară pentru tinerii de origine română şi cetăţenii români stabiliţi în străinătate.
Dintre acestea, 700 de locuri sunt cu bursă şi 1.600 - fără bursă, inclusiv 390 în extensiunile universitare de la Bălţi şi Cahul.
Pentru liceenii moldoveni care şi-au luat Bacalaureatul în România au fost prevăzute alte 500 de locuri, dintre care 300 cu bursă şi 200 - fără. Aceşti tineri vor fi admişi la studii în aceleaşi condiţii ca şi absolvenţii de liceu români. Ceilalţi candidaţi din Republica Moldova îşi vor depune dosarele la consulatele României de la Chişinău, Bălţi sau Cahul. Atenţie însă, fiecare pretendent poate prezenta un singur dosar, în caz contrar va fi eliminat din concurs.
„Deocamdată, nu ştim când exact va avea loc admiterea, dar, ca în fiecare an, dosarele vor fi primite de o comisie mixtă care va veni de la Bucureşti", ne-a declarat George Scarlat, purtător de cuvânt al Ambasadei României în Republica Moldova.
Pentru masteranzi sunt disponibile 550 de locuri, din care doar 50 cu bursă. De asemenea, 300 de moldoveni pot învăţa la masterat pe cont propriu în România şi alţi 200 - la extensiunile de la Bălţi şi Cahul. Mai puţine locuri au fost repartizate pentru studiile de doctorat: 25 - cu bursă şi 100 - fără. Bursa lunară oferită de statul român este de 65 de euro pentru studenţi, 75 de euro - pentru masteranzi şi 85 de euro - pentru doctoranzi.
Violeta Terenti (19 ani), absolventă a Liceului Teoretic din Holercani, Dubăsari, vrea să devină architect şi speră că din toamnă va fi studentă la Timişoara.
„Un viiotr mai bun"
„Mereu mi-am dorit să învăţ în România. Cred că studiile peste Prut îmi vor oferi un alt viitor şi mai multe posibilităţi", argumentează tânăra, care a obţinut la Bacalaureat trei note de nouă şi una de opt. Pentru a se asigura că nu va pierde un an, Violeta îşi va depune dosarul şi la o universitate din Chişinău. „Părinţii mă susţin, dar sunt conştientă că fără bursă nu mă voi descurca la Timişoara", mai spune viitoarea studentă.
Concurs de dosare
Tinerii din Republica Moldova vor fi selectaţi la studii în România în baza unui concurs de dosare. Media de admitere va fi calculată ţinând cont de rezultatele din anii de liceu şi notele de la examenele de Bacalaureat. Un alt criteriu va fi participarea la concursuri internaţionale.
Dosarul depus de candidaţi trebuie să conţină o cerere, copii legalizate după diploma de BAC, foaia matricolă, certificatul de naştere, adeverinţa medicală, buletinul de identitate şi paşaport, plus o fotografie trei pe patru. Rezultatele admiterii vor fi publicate până la 1 octombrie.
Sursa: Adevarul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu